Viorica Dăncilă, decisă să-i excludă pe „trădătorii” care au negociat cu Victor Ponta: Am să cer votul CEx-ului / Au fost cinci voturi

Viorica Dăncilă, decisă să-i excludă pe „trădătorii care au negociat cu Victor Ponta: Am să cer votul CEx-ului / Au fost cinci voturi
Publicat: 11/10/2019, 07:17

„Categoric da. Din momentul acesta am să merg în fiecare organizație în teritoriu și am să cer votul CEx-ului pentru a elimina trădătorii, pentru că acest partid nu a pierdut pentru că a guvernat prost. A pierdut întotdeauna pentru că au existat trădători în interior. Când am preluat președinția partidului am spus că nu mi-e frică de opoziție, mi-e frică de cei din interior. Acest lucru s-a adeverit. Am de gând ca toți cei care vor trăda să plece. Să se ducă în partidul lui Ponta, să se alăture partidului trădătorilor. PSD nu au trădarea în sânge. Mmebrii PSD își doresc ca acest partid să revină la guvenare. Eu cred că în spatele meu vor fi oamenii care cred în acest partid, în România și români. Cei care trădează, cred că dacă ar avea curaj ar ieși si ar spune public”,a declarat Viorica Dăncilă, la România TV.

Ea a susținut că mai sunt parlamentari care încă negociază cu Victor Ponta.

„Poate mai sunt dintre cei care vând. Știu că mai sunt unii care încă mai negociază cu domnul Ponta. Eu vă garantez un lucru, că toți cei care vor face negocieri în afara partidului cu Victor Ponta, vor pleca la Victor Ponta. Am văzut că azi au fost trădări chiar de la Gabriel Petrea”, a susținut Dăncilă.

Liderul PSD a precizat că cinci parlamentari din PSD au votat moțiunea: „Au fost cinci voturi, doi, trei și încă două persoane care ar fi vrut să vină alături de noi, dar nu s-a insistat. Petrea, Bota, au mai fost încă trei”.

Printre parlamentarii PSD care au votat moțiunea se află și președintele PSD tineret Gabriel Petrea, deputatul Marius Bota și senatorul Ion Talpoș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200%...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Singurul oraș mare din România fără probleme de trafic. Cum e posibil
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri