Victor Becali, eliberat condiționat. Decizia este definitivă: „Timpul va demonstra”

Victor Becali, eliberat condiționat. Decizia este definitivă: „Timpul va demonstra
Publicat: 04/01/2018, 22:55

UPDATE:Victor Becali a declarat, joi, la ieșirea din Penitenciarul Jilava, după ce a fost eliberat, că „își duce crucea”, prin faptul că a executat pedeapsa primită în dosarul „Transferurilor”, precizând, însă, că șefi ai serviciilor secrete spun că se știa dinainte ce sentință va fi dată în acest caz

„Am ajuns aici, ne ducem crucea, ne facem pedeapsa. Timpul va demonstra. Vedeți ce vorbesc oamenii la televizor. Nu am spus eu că se știau pedepsele din dosarul Transferurilor, au spus foști directori de servicii secrete. Eu mi-am ispășit pedeapsa”, a declarat Victor Becali, joi seara.

Becali a părăsit Penitenciarul Jilava, joi, în jurul orei 22.30. El a fost pus în libertate, după ce judecătorii de la Tribunalul Ilfov au dispus eliberarea sa condiționată.

Decizia judecătorilor este definitivă.

„Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Becali Victor. (…) Fără cale de atac”, au stabilit magistrații de la Tribunalul Ilfov, joi seara.

Astfel, omul de afaceri va fi pus în libertate, imediat după finalizarea procedurilor de eliberare condiționată.

Mai multe solicitări de eliberare condiționată formulate de Victor Becali au fost respinse, de-a lungul timpului, de instanțele de judecată.

Victor Becali a fost condamnat în martie 2014 la patru ani și opt luni de închisoare în dosarul transferurilor, alături Gheorghe Copos, Ioan Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

Singura persoană condamnată în această cauză care încă mai este încarcerată este Cristian Borcea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Încă o plamă grea din partea chinezilor! Au creat cel mai eficient motor din istorie!
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna