Valea Uzului, locul în care românii și ungurii, umăr la umăr, au dezgropat conflictul / Nu există un vinovat, o tabără

Valea Uzului, locul în care românii și ungurii, umăr la umăr, au dezgropat conflictul / Nu există un vinovat, o tabără

În data de 6 iunie, de Ziua Eroilor, în Cimitirul din Valea Uzului se auzeau vocile înfierbântate care cântau „Doamne ocrotește-i pe români”, în timp ce drapelul era fluturat mândru în vânt de pe gard. În fața gardului, se auzeau rugăciunile murmurate în maghiară.

Dacă te uiți atent pe hartă, pe linia fină, care delimitează județele Harghita și Bacău, se află Cimitirul din Valea Uzului.

„Cimitirul din Valea Uzului se află în județul Harghita. Conform Legii nr.2/ 1968 privind organizarea administrativă al României, satul Valea Uzului face parte din comuna Sânmartin. Dacă vă uitați în anexele legii, republicată cu ultimele modificări la sfârșitul anului trecut, la orașul Dărmănești nu apare nici o localitate cu asemenea denumire”, ne spune Gergely Andras, primarul comunei Sânmartin, (Harghita).

Încercăm să aflăm de la primar istoria satului pentru a înțelege cum s-a născut conflictul. „Satul s-a format la sfârșitul secolului al XIX-lea în urma demarării unor activități de exploatare și prelucrare a lemnului. În registrele de stare civilă ale comunei Sânmartin se poate urmări evoluția acestei localități fiind înregistrate toate nașterile, căsătoriile și decesele din această localitate”, spune Gergely Andras.

Tot el explică jurnaliștilor MEDIAFAX că în regimul comunist, cimitirul a fost lăsat în paragină. Localnicii din Valea Uzului îl foloseau drept fâneață și coseau cimitirul în care nu au mai existat crucile de lemn, putrezite de-a lungul deceniilor. Doar însemnele din piatră au mai rezistat și crucile în parcela în care, pe parcursul deceniilor, au fost înmormântate persoanele civile, localnicii satului Valea Uzului.

Îl întrebăm câți români sunt îngropați aici. Din evidențele sale ar fi unul singur, lt. Nicolae Balzau, spune primarul.

Și atunci de ce a intervenit primăria Dărmănești din județul Bacău pentru a ridica cele 52 de cruci de piatră în cinstea eroilor români necunoscuți?

Primarul orașului Dărmănești (jud. Bacău) – Constantin Toma – este greu de găsit.

Avem totuși un răspuns din partea primăriei pe care o conduce. Instituția a decis reabilitarea tuturor monumentelor și cimitirelor de pe raza administrativ teritorială a orașului în contextul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și a Primului Război Mondial.

Iar potrivit unei adrese a Oficiului de Cadastru Bacău din octombrie 2018, Cimitirul din Valea Uzului se află pe teritoriul comunei Dărmânești și în județul Bacău. „În vederea reabilitarii > eroilor români din Cimitirul Valea Uzului, Primăria Dărmănești a primit în 4 octombrie 2018 o adresă emisă de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Bacău prin care ni se comunică faptul că amplasamentul Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului se află în interiorul UAT Dărmănești”, se arată în documentul citat.

Și tot de la autoritățile din Bacău aflăm că în Valea Uzului sunt îngropați peste 50 de soldați români necunoscuți, nu unul.

„Ținând cont de adresa din 31 iulie 2018 emisă de către Ministerul Culturii, prin care se comunică Primăriei Dărmănești susținerea financiară parțială a proiectului de reabilitare a Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului, la limită cu județul Harghita, Consiliul Local Dărmănești a aprobat lucrările de construire a unui monument și a 50 de cruci pentru eroii români înhumați în Cimitirul Internațional”.

În Cimitirul Internațional al Eroilor de pe Valea Uzului sunt înhumați peste 1.306 militari de mai multe naționalități, provenind atât din primul cât și din al doilea război mondial. Inițial, cimitirul a fost considerat cel civil al localității, dar lucrurile s-au schimbat în primul Război Mondial, când Armata Ungară a îngropat aici 350 de soldați.

Trecem din nou granița în Harghita. Primarul din Sânmartin spune o altă poveste a cimitirului și a crucilor de lemn, care au fost puse la loc după Revoluție.

„Refacerea mormintelor soldaților din cimitir s-a făcut de către organizații civile din banii lor sau din bani câștigați pe baza cererilor de finanțare externă, pe baza evidențelor de stare civilă din Sânmartin în care au fost înregistrați peste 600 soldați decedați în primul război mondial și înmormântați în cimitirul din Valea Uzului. S-a luat în considerare și schița cimitirului al cărui original se află în arhiva militară din Viena. De asemenea, s-a luat în considerare și o poză din perioadă interbelică care arată cimitirul cu cruci de lemn simple. Primăria comunei Sânmartin, din fondurile obținute de la Fundația Bethlen Gabor Alapkezelo ZRT, a realizat acele plăci de granit pe care au fost trecute numele tuturor soldaților decedați, indiferent de naționalitate și care au fost așezate pe zidul cimitirului.”, povestește Gergely Andras, primarul comunei Sânmartin (Harghita).

Tot el susține că din cauza faptului că nominal se știe doar pentru foarte puțini soldați așezarea mormântului, pe cruci nu au fost trecute nume. Mai mult, face referire la cimitirul eroilor necunoscuți români, aflat la circa 10 km de Valea Uzului, care e acum neîngrijit.

„Considerăm că orice soldat merită să fie cinstit și să aibă un loc de vecie îngrijit. Spun asta cunoscând situația zecilor de cimitire militare din Europa, în Franța, valea râului Isonzo din Slovenia și Italia sau podișul Doberdo din Italia unde aceste cimitire sunt îngrijite în mod exemplar. Din păcate, cimitirul eroilor români la Poiana Uzului sau Coada Lacului, cum se numesc localnicii, și care este în administrarea orașului Dărmănești, arată altfel”, declară primarul.

Avem așadar un cimitir la granița dintre două județe, disputat de ambele autorități administrative. Fiecare are în mână documente și fiecare evocă un alt număr de soldați români îngropați acolo- respectiv un soldat în documentele din Harghita și 52 în cele din Bacău.

Încercăm să mergem la județ, să întrebăm autoritățile cum stă situația. În Harghita, lucrurille rămân neschimbate: cimitirul e al județului Harghita, nu Bacău. Mai mult, aici a investit Guvernul ungar.

„Pe baza Legii nr. 2 din 1968, teritoriul cimitirului aparține comunei Sânmartin. Această lege nu a fost schimbată. Însă orașul Dărmănești a întăbulat cimitirul pe data de 29 aprilie 2019. Cimitirul din Valea Uzului a fost reabilitat de Primăria Sânmartin împreună cu locuitorii comunei, a fost sprijinit financiar de Guvernul Ungariei, fiind un cimitir în care sunt înmormântați și soldați unguri din Primul Război Mondial”, spune Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

În Bacău, președintele Consiliului Județean dă din umeri. Nu știa de intenția primăriei din Dărmănești de a pune crucile de piatră.

„Ne-am trezit cu chestiunea asta în față. Consiliul Județean Bacău nu a contribuit cu nicio sumă la lucrările de la cimitir. Am discutat cu președintele CJ Harghita după ce avusese loc amenajarea de la cimitir și am decis să rezolvăm problema administrativ deoarece era o perioadă de campanie electorală. Am mers la d-na prefect a județului Bacău pentru că trebuia văzut avizul de legalitate al Consiliului Local Dărmănești privind amenajarea parcelei eroilor români, dacă exista autorizație pentru lucrări și dacă are avizul Oficiului Național „Cultul Eroilor” din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Ceea ce am aflat de la „Cultul Eroilor” de la București este că nu a fost nicio solicitare și nici nu s-a dat vreun aviz pentru vreo intervenție la Cimitirul din Valea Uzului. Așa spune legea că în momentul în care intervii, aveai nevoie de acest aviz”, afirmă, penru MEDIAFAX, președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu

Nu doar cimitirul e la graniță. Nu se bate nimeni pentru drumul județean, dar și el se plimbă pe o linie fină care aparține tuturor și nimănui.

„Acolo este o problemă de grănițuire pentru a se vedea exact unde se află cimitirul și o parte din drumul județean de acolo, pentru că o bucată din acest drum se află în proprietatea Consiliului Județean Bacău, dar o parte este în județul Harghita. Este o procedură privind grănițuirea, s-a stabilit o comisie, dar lucrurile au rămas în aer”, mai spune președintele CJ Bacău.

La începutul lunii mai, liderul UDMR Kelemen Hunor i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să oprească „denigrarea memoriei soldaților maghiari” și să intervină pentru oprirea deciziei Primăriei Dărmănești de amplasare a mormintelor soldaților români într-un cimitir din Harghita, unde sunt îngropați soldați maghiari.

Ziua în care cimitirul a devenit mai mult decât o problemă de graniță

Vineri, 17 mai, întreaga presă relata ce se întâmplă în Valea Uzului. Cele 52 de cruci de piatră ale eroilor români erau acoperite cu saci de gunoi. Acțiunea avusese loc cu o seară înainte. Câțiva cetățeni de etnie maghiară au intrat în cimitir și au acoperit crucile.

În acea noapte, cimitirul a fost păzit de zeci de persoane pentru a nu se mai înregistra incidente.

A doua zi, după ce crucile eroilor români au fost învelite în saci negri, în zonă ajungea și George Simion, un activist care pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România, și care candida la alegerile europarlamentare ca independent.

Acesta a susținut că a fost agresat și fugărit de maghiari. „Atenție, colegii mei de campanie au fost loviți și sunt bătuți, și sunt târâți pe jos! Am fost alergat de extremiști maghiari. Sunt pe DJ Harghita și au sărit 10 extremiști maghiari să îmi ia telefonul și să ne alunge de aici! Au venit mai multe mașini și ne aleargă din propria țară, practic!”, spunea Simion pe pagina sa de Facebook.

Simion s-a aflat și în data de 6 iunie în cimitir. Într-un material video, Simion susține că nu a forțat nicio poartă să intre în cimitir pentru că era deja deschisă.

În anul 2015, George Simion a primit interdicție de a mai intra pe teritoriul Republicii Moldova, pe o perioadă de cinci ani.

În Valea Uzului, ancheta a mers mai departe și legat de această agresiune, iar la o săptămână de la momentul sacilor negri, la Poliție ajungea Laszlo Antal, viceprimarul comunei Sânmartin, județul Harghita, în timp ce casa acestuia era percheziționată.

„Laszlo Antal este victima unei persecutări, are tot sprijinul nostru în eforturile de clarificare a acestei situații”, protesta senatorul UDMR Harghita, Tanczos Barna, pe Facebook.

În aceeași zi, Poliția din Bacău a anunțat că se fac percheziții la cinci mobile a unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și furt, comise în zona Valea Uzului.

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a rămas activă în toată această perioadă, iar în data de 23 mai, Kelemen Hunor acuza că lucrările din cimitir întrunesc elementele infracțiunii de profanare de morminte, iar acțiunile de provocare ulterioare reprezintă incitarea la ură.

Deschis pentru vicepremierul maghiar, închis pentru români

În 29 mai, pe fondul declarațiilor contradictorii și a tensiunilor, Consiliul Local al comunei Sânmartin, județul Harghita, a luat decizia de a interzice accesul în cimitir. Întrebat ce se va întâmpla cu sărbătorirea Zilei Eroilor, din 6 iunie, edilul din Sânmartin a subliniat că, până la clarificarea situației nedorite, nu intră nimeni în cimitir.

Doar că în 5 iunie, cu o zi înainte de ziua Eroilor, porțile cimitirului au fost deschise pentru a intra vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt. Oficialul maghiar a și postat pe Facebook un video cu mesajul: „Fiecare mort are dreptul de a se odihni sub un simbol simbolic al identității etnice și religioase!”

VIDEO aici: https://www.facebook.com/watch/?v=404540507069016

După plecarea oficialului maghiar, porțile cimitirului au fost din nou închise. Și așa au rămas și în fața românilor veniți a doua zi să își comemoreze eroii.

Manifestările organizate de Ziua Eroilor erau anunțate pentru ora 17.00. Înainte însă, în fața cimitirului din Valea Uzului, circa 1.000 de etnici maghiari au făcut un lanț uman pentru a nu permite accesul în curtea cimitirului. Printre cei prezenți erau parlamentari și primari ai UDMR, dar și simpli cetățeni.

La fața locului au venit și jandarmii care au făcut la rândul lor un lanț, în încercarea de a opri conflictele. Sebastian Cucoș, cel care conducea Jandarmeria în perioada protestelor din 10 august, s-a ocupat de coordonarea echipelor în zona cimitirului.

La ora 17.00, românii strânși în fața cimitirului au rupt însă cordonul și au păstruns în cimitir.

„Cinstitorii eroilor români, sugrumați de nedreptatea și perfidia manevrelor maghiare și de inconsistența informațiilor primite de la jandarmerie au știut să ocolească pașnic pâlcul de maghiari din fața cimitirului (a căror acțiune se terminase cu o oră înainte și a căror dispersare ne fusese promisă de jandarmi), astfel încât busculada care a urmat deschiderii porților, a mulțimii românilor care au intrat bucuroși în cimitir s-a soldat cu simple îmbrânceli ce nu pot fi catalogate drept „barbarisme”. Bilanțul acestei ciocniri a fost astfel exemplar de pașnic: nimeni nu a fost rănit, nu s-a aruncat cu nici o piatra și absolut nici una din cruci nu a fost nici ruptă nici vandalizată”, au anunțat organizatorii, cei de la Frăția ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”.

În doar câteva minute, din cimitir se auzea „Doamne ocrotește-i pe români”, în timp ce maghiarii se împrăștiau pe drum.

„În cimitir are loc o slujbă religioasă și se depun coroane. Jandermeria nu a folosit forța”, a fost anunțul jandarmilor.

Un conflict, două variante. Una românească, alta maghiară

Chiar dacă jandarmii au anunțat că nu s-au înregistrat violențe, deputatul Attila Korodi, prezent la Valea Uzului, a vorbit despre ceva „de nedescris”, o acțiune la care au participat sute de români, printre care foarte mulți ultrași de la galerii de fotbal.

UDMR a condamnat actele de violență și a cerut imediat autorităților ca cei care „s-au comportat într-un mod barbar, au distrus poarta de acces și cruci” să fie trași la răspundere.

„Au intrat pe lateral în cimitir, au rupt poarta de lemn de la intrare cu pumnii și picioarele, au aruncat cu pietre și noroi spre maghiarii care stăteam în lanțul uman, au sărit pe cruci. Din fericire nu au fost persoane rănite, pentru că în momentul în care conflictul s-a radicalizat, am decis să ne retragem pentru ca nimeni să nu pățească nimic. Românii au ocupat cimitirul”, a spus Korodi.

Sâmbătă, la două zile de la acel moment, Frăția ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, în calitate de organizator al acțiunii de comemorare a eroilor români, a cerut să se să aplice legea atât celor care au profanat mormintele eroilor români, cât și a celor care au blocat în mod abuziv Cimitirul Internațional de la Valea Uzului.

„Demararea procedurilor pentru desființarea UDMR ca reprezentant politic al unei minorități naționale care prin acțiunile sale este un constant și violent promotor al urii. (…) Demararea procedurilor pentru identificarea și desființarea organizațiilor para-militare maghiare existente pe teritoriul României și oprirea imediată a acțiunilor acestora”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

Cimitirul eroilor a ajuns motiv de scandal diplomatic

În aceeași zi cu evenimentele din cimitirul din Valea Uzului, ministrul de Externe Teodor Meleșcanu discuta la telefon cu Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe. Meleșcanu încerca să îl convingă pe omologul său să ransmită un mesaj foarte clar comunității maghiare de a evita confruntările și escaladarea tensiunilor.

Drept răspuns, o zi mai târziu, pe 7 iunie, ambasadorul României în Ungaria a fost convocat la Ministerul de Externe pentru a da explicații. „Ultimele evenimente ridică întrebări cu privire la buna credință a României în susținerea acestor legături (…) Ungaria așteaptă ca România să analizeze cu atenție acest „incident rușinos”, a spus Secretarul de stat Levente Magyar.

Oficialul român a refuzat însă să se prezinte, spuneau autoritățile de la Budapesta. „Sub orice curtoazie și prietenie, România a refuzat o oportunitate de dialog”, a comentat Magyar.

La scurt timp, Ministerul Afacerilor Externe din România a transmis că ambasadorul român nu a refuzat întâlnirea, ci a cerut ca aceasta să se desfășoare săptămâna viitoare. Mai mult, MAE, a cerut părții ungare să se abțină de la provocări și a solicitat să demareze o anchetă cu privire la vinovații pentru profanarea însemnelor României.

Ministerul Afacerilor Externe informează, totodată, că, la data de 7 iunie, a transmis o „notă verbală MAECE ungar, prin care exprimă protestul ferm față de profanarea, din nou, a simbolurilor statele ale României în cursul unei manifestații neautorizate la Ambasada României de la Budapesta a unor grupuri extremiste, xenofobe și antisemite din Ungaria: Mișcarea celor 64 de Comitate și Partidul Mi Hazank”, se mai arată în sursa citată.

Potrivit MAE, gravitatea acestor fapte este indiscutabilă și reclamă o acțiune fermă a autorităților publice ungare în virtutea obligațiilor internaționale privitoare la securitatea Misiunilor Diplomatice și la protejarea demnității lor. Totodată, instituția spune că este revoltător faptul că profanarea însemnelor de stat ale României s-a făcut în prezența echipajelor poliției ungare.

Problema a ajuns cu două zile înainte de incidentele de la cimitir și pe masa președintelui Klaus Iohannis. În timpul consultărilor cu partidele, Kelemen Hunor a ridicat și problema cimitirului.
„Ne-a ascultat dl președinte, dar răspunsul nu l-am primit”, a declarat Kelemen Hunor, ulterior întâlnirii.

În întreaga dispută, UDMR amenință că va sesiza instituții internaționale precum Parlamentul European, Comisia Europeană, precum și ambasadele statelor UE și ambasada SUA.

Totodată, Kelemen Hunor a cerut demiterea ministrului de Interne, Carmen Dan, deși formațiunea sa este cea care a sprijinit PSD în ultimii doi ani de guvernare pentru a avea o majoritate confortabilă în Parlament, mai ales la numirea cabinetelor.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat sâmbătă că o variantă ar fi ca cimitirul să fie preluat de către Ministerul Apărării Naționale.

La câteva ore, reacția președintelui Ungariei János Áder, era că tot ce s-a întâmplat în cimitirul militar a fost „profanare, a fost ilegal”, încălcându-se un acord internațional, și a fost și „profund imoral”.

Până a această oră, autoritățile române, cele maghiare, autoritățile județene sau autoritățile locale din cele două comune nu au ajuns la vreo soluție pentru detensionarea situației.

Soluția e la românii și maghiarii din zonă. La fel și lecția: vrajba iese repede la iveală, de aceea nu e permisă nicio secundă de neatenție, pentru că ea poate fi folosită.

„Fără manipulare, fără ură”, „Harghita, Covasna, pământ omenesc”, „Mai sunt partide care își pot câștiga votanți exclusiv din asemenea provocări”, spuneau, sâmbătă seara, câteva sute de oameni, români și unguri la un loc, într-un marș de solidaritate interetnică, la Cluj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Trei zodii, weekend agitat. Vin probleme peste probleme
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer