Un deputat român cere CASTRAREA chimică a violatorilor: Să-i doară tare din toate punctele de vedere

Un deputat român cere CASTRAREA chimică a violatorilor: Să-i doară tare din toate punctele de vedere
Publicat: 13/03/2019, 20:50

Cazul petrecut zilele trecute în județul Vaslui, unde o femeie de 49 de ani a fost descoperită moartă pe câmp, după ce fusese violată de trei tineri, continuă să stârnească indignare.

Deputatul USR Iulian Bulai s-a declarat șocat și oripilat de cruzimea de care au dat dovadă cei trei indivizi și a spus că este decis să se implice pentru a găsi măsurile ce pot opri astfel de fapte.

„Avem nevoie atât de politici publice pe măsură cât și de o legislație mai aspră față de asemenea abuzuri. Nu știu ce măsuri pot fi oportune pentru a opri aceste crime. Mă voi consulta cu organizațiile de profil pentru a găsi cele mai bune răspunsuri”, a scris parlamentarul pe Facebook.

Bulai își pune problema unor măsuri care ar putea fi implementate în mod radical și viabil, printre ele fiind pedepse mai mari, centre de reeducare, asistență medicală și juridică permanentă pentru victime și castrarea chimică a agresorilor.

„Și compensații semnificative din partea agresorilor către victime. Să îi doară tare din toate punctele de vedere. Castrarea chimică sună foarte radical. Să fie asta soluția? Nu știu. Nu îmi dau cu părerea, dar chiar avem nevoie de ceva radical pentru a opri acest comportament criminal și josnic”, mai spune deputatul.

„Aceste crime trebuie să se oprească. Toți bărbații și toate femeile trebuie să fie uniți în această cauză. La mijloc este viața mamelor noastre. A partenerelor noastre de viață și a fiicelor noastre”, a conchis deputatul.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24...
Soția unui artist din România, probleme mari de sănătate! A făcut anunțul șoc: „Femeile care...
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
Modul înfiorător în care cetățeanul turc i-ar fi luat viața Mirelei. Avocatul bărbatului în vârstă...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
Militari români vor lupta în Orientul Mijlociu. Iohannis a aprobat decizia
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani...
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
Julia o acuză pe Roberta că o ironizează! Cele două fete își aruncă înțepături una...
Cum se implică Robert Drilea în creșterea copiilor Deei Maxer: "Mă surprinde cu toate lucrurile...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în...