Un mort și doi răniți, după ce un tânăr de 22 de ani ar fi pătruns pe contrasens

Un mort și doi răniți, după ce un tânăr de 22 de ani ar fi pătruns pe contrasens
Publicat: 23/08/2018, 19:00
Actualizat: 02/10/2018, 15:29

Potrivit reprezentanților Poliției Hunedoara, în accident au fost implicate două autoturisme, iar un tânăr de 22 de ani a murit în urma impactului.

„Persoana care a decedat are 22 de ani. Primele informații arată că accidentul s-ar fi petrecut pe fondul circulației pe contrasens. Au fost implicate două autoturisme. Cauza exactă va fi stabilită la finalizarea cercetării la fața locului. Bărbatul care a decedat este din Simeria, era singur în autoturism și se pare că ar fi intrat pe contrasens. Din celălalt autoturism, șoferul și un pasager au fost transportați la spital”, a declarat, corespondentului Mediafax, Laura Năstase, purtătorul de cuvânt al Poliției Hunedoara.

Un tânăr a murit după ce a intrat pe contrasens

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, Călin Dumitrescu, unul dintre răniți a fost transportat la spitalul din Hunedoara și celălalt la Deva.

Traficul în zona producerii accidentului este blocat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Cea mai fierbinte lună aprilie din istorie. „În ce moment declarăm că am pierdut lupta?”