Un liberal vrea să știe dacă au existat protocoale SRI-Romtelekom și SRI-Poșta Română

Un liberal vrea să știe dacă au existat protocoale SRI-Romtelekom și SRI-Poșta Română
Publicat: 07/05/2018, 15:02

„Având în vedere prevederile Constituției României (art. 112) și cele ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială (art. 3) și, întrucât în spațiul public este o dezbatere efervescentă cu privire la încheierea de „protocoale de cooperare” între autorități ale puterii judecătorești (ÎCCJ-MP-PÎCCJ, CSM) și Serviciul Român de Informații (SRI), documente ce au fost făcute publice de părțile implicate, vă solicit să-mi răspundeți în mod explicit la următoarele întrebări legate de companiile în care ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale este acționar parțial sau majoritar:

– dacă în perioada 2001-2018 campania Telekom S.A. a încheiat un acord/protocol de cooperare cu SRI, respectiv în ce domeniu de activitate și pe temei legal conducerea executivă a operatorului de comunicații electronice a încheiat acest document; dacă, în anul 2009, la Direcția juridică și de Relații, a companiei Romtelecom S.A. la acea dată, actualmente Telekom S.A., a fost înregistrat un document sub nr.201/1201/19.05.2009, ce a fost remis de către SRI, prin directorul adjunct Dumitru Cocoru, către doamna Monica Stănescu KA Manager pentru SRI (nr. contact 0214006694/0766505278), din cadrul Departamentului de vânzări clienți mari – Telekom S.A., prin directorii acestor două părți interesate, respectiv directorul ITA de la acea dată, col. Aurelian Tolescu și un director nominalizat e Telecom S.A., posibil directorul tehnic sau de IT al companiei.

– dacă, în perioda 2001-2008, respectiv în perioada 2009-2018 au fost încheiate „Acord/Protocol de cooperare în domeniul securității sistemelor informatice și de comunicații” sau alte acorduri între ITA, respectiv SRI cu Societatea Națională de Radiocomunicații – Radiocom sau cu Centrul de Comunicații prin satelit CHEIA (aceasta aparținând SNR). Procedura de semnare fiind probabil similară cu cea de la Romtelecom.

-dacă, în perioada 2001-2008, respectiv în perioada 2009-2018 au fost încheiate Acord/Protocol de cooperare între SRI cu Compania Națională Poșta Română S.A. Procedura de semnare a documentelor fiind probabil similară cu cea de la Romtelecom și Radiocom”, se arată în interpelarea liberalului către ministrul Comunicațiilor, trimisă pe 2 mai, potrivit site-ului Senatului.

Senatorul PNL mai precizează să i se transmită protocoalele, în cazul în care acestea există și publicarea acestora pentru a vedea toată lumea dacă a existat sau nu un cadrul legal în baza căruia să fie încheiate și să funcționeze acordurile SRI cu Romtelecom și cu ale SRI cu Poșta Română.

„În cazul în care există un astfel de protocol/document semnate între părțile anterior precizate, solicit și îl trimiteți subsemnatului pentru a fi stabilite măsurile în consecință la nivelul Parlamentului României, respectiv să îl faceți public pentru aducerea la cunoștință a tuturor clienților/abonaților Telekom cu privire la faptul că între operatorul de comunicații electronice în cauză și SRI a fost încheiat un acord de cooperare în domeniul securității cibernetice, fără existența unui cadr legal de aplicare și care în fapt și nelegal prin conținutul său aplicabil ar fi putut determina ingerințe în drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor protejate constituțional, respectiv să permită SRI fără drept accesul la date cu caracter personal ale clienților/abonaților și utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice furnizate de către Telekom S.A”.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Marea Britanie îşi întăreşte legislaţia împotriva pornografiei deepfake
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Capii lumii interlope, la priveghiul lui Costel Corduneanu. Hotelurile din Iași nu mai au camere
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU