Un deputat PSD a fost achitat de Curtea Supremă într-un dosar de șantaj

Un deputat PSD a fost achitat de Curtea Supremă într-un dosar de șantaj
Publicat: 15/05/2019, 19:45

Deputatul PSD Mihai Valentin Popa a fost achitat miercuri de judecătorii instanței supreme, într-un dosar în care a fost trimis în judecată, în 2017, de Direcția Națională Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și pentru cea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, transmite Înalta Curte de Casație și Justiție.

Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face apel.

Potrivit rechizitoriului, primarul unui municipiu din județul Brașov ar fi adus în discuție posibilitatea revocării din funcție a unei persoane care făcea parte din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei, pe fondul unor nereguli constatate de Curtea de Conturi și ca urmare a refuzului acelei persoane de a-și îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului. Deputatul Mihai Valentin Popa ar fi fost înștiințat despre situație, iar acesta ar fi intervenit pentru menținerea în funcție a persoanei în cauză.

Popa i-ar fi cerut imperativ primarului, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar și prin intermediari, să o mențină în funcție pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcția de conducere pe care o deținea la spital i-ar crea „mari probleme de imagine și în partid” și i-ar știrbi imaginea de lider local care își protejează oamenii apropiați și controlează deciziile autorităților în raza sa, spuneau procurorii DNA la trimiterea sa în judecată.

Edilul nu s-ar fi conformat, spuneau procurorii în actul de inculpare, iar parlamentarul „utilizând telefonul unei alte persoane”, pentru a nu se putea stabili o legătură directă, i-ar fi transmis amenințări managerului spitalului, i-a solicitat în mod imperativ să revină asupra deciziei de a o înlocui pe a protejata sa din funcția pe care o deține la spitalul respectiv , amenințându-l că, în caz contrar, îl va demite, iar toate proiectele primarului vor fi blocate în consiliul local pe care, în calitate de lider al organizației locale de partid, îl controlează.

O altă situație prezentată de DNA ar fi avut loc în septembrie 2017, când, la cererea unui alt social-democrat, primar al unei comune, Mihai Valentin Popa ar fi intervenit la conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, astfel încât reprezentanții școlii din acea comună să fie scutiți de sancțiuni, deși nu luaseră măsurilor impuse de inspectorii DSP.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”