Tragedie la Suceava. Anchetatorii au ridicat noi probe din curtea femeii acuzate că și-a asfixiat copilul

Tragedie la Suceava. Anchetatorii au ridicat noi probe din curtea femeii acuzate că și-a asfixiat copilul
Publicat: 13/08/2019, 22:03

Criminaliștii, însoțiți de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, au ridicat, marți seara, noi probe din grădina femeii de 37 de ani din Poiana Negrii, acuzată de pruncucidere, existând suspiciuni că acesta și-ar fi omorât și alți nou-născuți.

Marți după-amiază, anchetatorii s-au reîntors la locuința femeii și au săpat în două locuri din grădină, indicate chiar de femeie, care a fost dusă la fața locului. Din acele zone, criminaliștii au ridicat mai multe probe.

Până la ora transmiterii acestei știri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava nu a oferit detalii despre noile probe găsite în gopodăria femeii de 37 de ani.

Femeia a fost acuzată, marți, de pruncucidere după ce anchetatorii au stabilit că aceasta născuse acasă un copil, neasistată medical, bebeluș pe care apoi l-a omorât, asfixindu-l cu un sac de gunoi.

„La data de 09 august 2019, în timp ce se afla la domiciliul său din zona rurală a județului Suceava, o femeie în vârstă de 37 de ani a dat naștere, singură, neasistată de cadre medicale, unui nou-născut de sex masculin, căruia ulterior i-a suprimat viața și pe care l-a ascuns. Anterior, suspecta și-a ascuns sarcina față de toate persoanele care o cunoșteau”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, într-un comunicat de presă.

Fapta femeii a fost descoperită de polițstul din comună, căruia i s-a părut suspect că femeia, care se apropiase de termenul nașterii, a fost văzută fără burtă și fără copil.

Copilul nou-născut a fost descoperit de anchetatori fără viață, într-un sac de gunoi, existând suspiciuni că femeia nu este la primul caz de pruncucidere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Va fi obligatoriu în toată România. Încălcarea legii se pedepsește cu amenzi uriașe
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată