TIMIȘOARA, primul oraș din România care are transport public pe APĂ

Publicat: 04/10/2018, 15:57

Începând de joi, la transportul public cu autobuzele/minibuzele, troleibuzele, tramvaiele și bicicletele, în Timișoara s-a adăugat cel cu vaporașele pe râul Bega. Astfel, Timișoara a devenit primul oraș din România care are transport public pe apă.

„Totul este gândit în concept intermodal, adică sunt conexiuni cu diverse mijloace de transport, de la o stație a unui subsistem înspre stații ale altor subsisteme. Desigur că nu este realizată la scară globală această conexiune, dar ne preocupă să facem ca – într-un timp cât mai scurt – să avem astfel de conexiuni totale în orașul nostru. Vrem să încurajăm transportul public și profităm de faptul că Timișoara are o apă precum Bega. Vaporașele sunt foarte confortabile, au 50 de locuri, avem șapte astfel de vaporașe, dar începem transportul public doar cu trei dintre ele, pentru că este un experiment. În primul rând, vrem să vedem care este cererea, vom ține evidențe foarte clare cine, unde urcă și unde coboară. Vom face adaptări continue, la cerere. Evident că acum nu este perioada din an cea mai potrivită, pentru că în curând va veni iarna și vom întrerupe transportul pe Bega, dar vom relua în primăvară și vom fi în permanență preocupați să facem ajustări încât acest subsistem să funcționeze cât mai bine”, a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care a participat la cursa inagurală cu vaporașul „Decebal” pe Bega.

Potrivit primarului Timișoarei, pentru o cursă completă, de la stația Ardealul la Uzina de Apă, un vaporaș consumă patru litri de motorină, adică aproximativ 20 de lei.

„Eu cred că este foarte rentabil. Va fi nevoie de timp până oamenii se obișnuiesc cu vaporașele. Aici nu există ambuteiaje, nu ai cu cine să intri în conflicte în intersecții, pentru că nu există așa ceva. Drept urmare, se circulă fluent, nu cu vitează foarte mare, în linie dreaptă aproape. Drept urmare, se ajunge foarte repede la destinație”, a afirmat Nicolae Robu.

Directorul Societății de Transport Public Timișoara, Nicu Bîtea, a declarat că, în acest moment, sunt angajate doar 26 din cele 67 de persoane necesare pentru efectuarea transportului în comun cu toate cele șapte vaporașe.

„Circulă șapte vaporașe, nu trei, dar prin rotație, pentru că avem nevoie un pic și de personal din punctul ăsta de vedere. Chiar în această săptămână am mai angajat un timonier, în cursul săptămânii viitoare, așteptăm un nou coleg timonier și atunci vom acoperi toate vaporașele cu tot ce înseamnă partea de căpitani și timonieri, și mai angajăm și marinari. Chiar discutam săptămâna trecută că vom face relocări din cadrul societății, din cadrul personalului, pentru a pregăti angajații noștri să devină marinari și să acoperim toate cele 67 de posturi necesare pentru transportul public în comun cu vaporașele. În acest moment avem 21 de marinari, trei timonieri și doi căpitani. Obligatoriu trei vaporașe sunt pe traseu în fiecare zi”, a explicat Nicu Bîtea.

Cele șapte vaporașe au fost cumpărate de Primăria Timișoara cu aproximativ două milioane de euro ca obligativitate în cadrul proiectului european de șase milioane de euro de reabilitare a malurilor Begăi. Transportul public de persoane pe Bega a fost reluat după 51 de ani de la sistarea lui.

Vaporașele vor circula în regim de transport în comun cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, sfârșitul de săptămână fiind destinat curselor de agrement. Contravaloarea unei curse cu vaporașele va fi de un leu, iar în weekend cursele sunt gratuite. Biletele pot fi cumpărate de la un angajat al STPT pe vapor, fiecare ambarcațiune fiind dotată cu casă de marcat. Categoriile sociale beneficiare de gratuități pe transportul public local vor circula gratuit.

Traseul de la stația Ardealul și până la Uzina de Apă are 7,2 kilometri, iar o cursă este efectuată în aproximativ 50-55 de minute.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe...
Cât costă o manichiură și un tuns simplu înainte de Paște! Prețurile au explodat, în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Doliu în lumea filmului! Un mare actor american s-a stins din viață
Fenomen uluitor în România. Toți șoferii trebuie să-și spele mașinile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Imagini fără precedent din Grecia cu norul saharian! Autoritățile elene au emis alertă de pericol...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?