O viață de film: ORFANĂ încă de mică, o româncă a ajuns BURSIERĂ la o universitate de top din JAPONIA

Publicat: 29/07/2018, 10:22
Actualizat: 02/10/2018, 17:47

În vârstă de 31 de ani, Diana Borcea s-a născut în Tecuci, județul Galați. Tânăra a absolvit facultatea de Limbi Străine, specializarea Japoneză și Italiană la Universitatea din București. Ulterior, a obținut o bursă pentru un an la o universitate de prestigiu din Japonia, pentru a-și aprofunda cunoștințele în limba japoneză.

Tânăra recunoaște că acest drum nu a fost ușor, iar faptul că a crescut într-o casă socială i-a dat putere să-și depășească limitele și să lupte pentru ceva mai mult. La organizația SOS Satele Copiilor a ajuns după ce a rămas orfană, iar cineva care a aflat despre cazul ei a ajutat-o să-și găsească o familie socială.

„S-a gândit să mă ajute cu mai mult decât să îmi dăruiască un calculator. (…) A vorbit cu cei de la SOS Satele Copiilor să mă primească în cadrul proiectului. În mod normal, ei nu primesc copii așa mari, cum aveam eu 12 ani. (…) Aveam o mamă SOS care avea grijă de noi. După câteva luni, m-am simțit ca acasă. (…) Am stat câțiva ani în satul SOS, după care am trecut la Comunitatea de Tineri SOS. Comunitatea de fapt ne pregătea pentru viață. Aveam un buget lunar asigurat și trebuia să ne descurcăm cu el, adică aveam responsabilitate”, a declarat Diana Borcea.

Diana Borcea

Diana Borcea spune că a fost ajutată să se simtă în siguranță și a avut parte și de o familie.

„SOS mi-a dat șansa să am nu doar o familie, dar și un confort psihic. (…) După moartea mamei eu m-am obișnuit să am responsabilități de adult și când am ajuns în satul SOS și o parte din acele responsabilități mi-au fost luate de pe umeri, mi-am dat seama de faptul că mai aveam ani de copilărit. SOS mi-a redat copilăria (…) Sunt doar două scenarii posibile pe care eu le vedeam în viața mea. Prima opțiune ar fi fost să locuiesc alături de mama și frații mei, însă cum nu a fost posibil, a doua opțiune a fost să fac parte dintr-o familie SOS, care practic mi-a dat tot ce aveam nevoie”, a mai precizat Diana Borcea.

Tânăra afirmă că prin ambiție și dedicație a reușit să studieze într-o țară străină.

„În ultimul meu an de facultate, am obținut o bursă în Japonia, prin intermediul Guvernului japonez, în cadrul unei universități de prestigiu, iar acolo mi-am aprofundat cunoștințele în limba japoneză. Am luptat foarte mult ca să obțin bursa asta. (…) Am stat un an acolo. Nu am avut un șoc cultural pentru că eram pregătită și îmi doream foarte mult să ajung în această țară. Acolo m-am simțit respectată de cei din jur, lucru de care suferim în România, în opinia mea. Cu siguranță, voi reveni în Japonia pentru că mi-a plăcut tot ce reprezintă această țară”, a adăugat tânăra.

Tot datorită Organizației SOS Satele Copiilor, Diana a reușit să-și descopere și pasiunea pentru muzică, dar, cel mai important, i s-a oferit posibilitatea de a se integra în societate.

„Am fost opt ani în ansamblul «Românașul» la Palatul Național al Copiilor unde am cântat muzică populară. Tot cu acest ansamblu folcloric am fost plecată pentru prima dată din țară, iar SOS Satele Copiilor m-a ajutat financiar ca să pot merge la festivalurile din Polonia și Coreea de Sud. (..) Acum doi ani, a organizat Ambasada Japoniei în România un concurs de karaoke în limba japoneză la care am participat și am câștigat premiul cel mare. (…) SOS Satele Copiilor ne-a oferit traininguri, consiliere, meditații, posibilitatea de a învăța și de a ne integra. (…) Am avut susținere financiară de la ei atât pe durata studiilor liceale, cât și universitare. Ei fac tot posibilul ca să te ajute să te integrezi în societate. Dacă nu ar fi fost acel suport financiar, mi-ar fi fost destul de greu să mă descurc”, a adăugat Diana Borcea.

Cei care fac parte din organizația SOS Satele Copiilor pot beneficia de ajutorul ONG-ului până la vârsta de 26 de ani.

„Tinerii care părăsesc programele noastre, unii chiar și la 26 de ani, sunt ajutați încă trei ani. În acești ani ei sunt ajutați cu sfaturi, sunt mentorați, le este evaluat succesul. Rata de succes de reintegrare în societate a tinerilor care părăsesc SOS Satele Copiilor este de 90%. În cei 25 de ani de existență, 400 de tineri au ieșit deja din programele noastre. 90% dintre ei sunt perfect integrați în societate, ceea ce înseamnă că acești tineri au un loc de muncă, au un cămin, iar mulți dintre eu au chiar și o familie”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Ștefan Urziceanu, directorul departamentului de Comunicare și Strângere de Fonduri a organizației SOS Satele Copiilor.

În București, Sibiu (Cisnadie) și Bacău (Hemeius), există trei astfel de sate sociale, sate SOS, din care fac parte circa 200 de copii. Organizația poate admite copii cu vârsta de cel puțin trei ani. Din 2019, finanțarea acestui proiect va fi doar internă, ceea ce înseamnă că ONG-ul va trebui să acopere 83% din finanțare, 17% fiind acoperite de stat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”