Tânără acrobată rănită grav după ce a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol la Hunedoara – VIDEO

Tânără acrobată rănită grav după ce a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol la Hunedoara - VIDEO
Publicat: 17/11/2019, 13:28

Potrivit ISU Hunedoara, incidentul s-a produs sâmbătă, în orașul Hunedoara, în timpul unui spectacol de circ.

Tânăra în vârstă de 19 ani a fost rănită după ce a căzut de la înălțime, în timpul unui număr de acrobație, fiind preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Hunedoara, Bende Barna Gavril, a declarat corespondentului Mediafax că în urma căderii tânăra are mai multe fracturi.

„Într-adevăr, este o tânără acrobată de la circ, care este internată în Secția de Ortopedie a ATI, în Spitalul din Hunedoara. Are un politraumatism, prin cădere de la înălțime, cu multiple fracturi, și de călcâi, gambă, de bazin și ambele mâini fracturate. Se va decide luni dimineață dacă e cazul de vreo intervenție chirurgicală”, a declarat reprezentantul spitalului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu, în acest caz s-a deschis un dosar de vătămare corporală din culpă și se fac cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Foto: Captură YouTube

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Ai văzut-o? Copilă de doi ani dispărută în Serbia, căutată pe teritoriul României. Autoritățile fac...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Creierul uman, mai mare la generațiile tinere. Riscurile de demență scad considerabil
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
”Ne înclinăm în fața domnișoarei doctor și ne luăm rămas bun” Durere fără margini la...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată că sărăcia poate accelera îmbătrânirea creierului