3 ani de la COLECTIV. Supraviețuitor, salvat de o persoană care a murit în INCENDIU: Nu s-a schimbat NIMIC după Colectiv. Încă sunt cluburi cu O SINGURĂ ieșire

Publicat: 30/10/2018, 23:06

„30 octombrie de trei ani încoace înseamnă o zi neagră. În fiecare an de 30 octombrie îmi aduc aminte de niște situații parcă desprinse din filmele de groază. Spun asta pentru că am văzut oameni arzând în fața mea, care se comportau exact ca la Hollywood, a fost șocant. Până atunci văzusem la televizor și ăia erau cascadori. Să vezi pe cineva care arde parcă arzi și tu în fața lor, deși am ars și eu. E urât, încerc să mă detașez cât pot și cu siguranță nu voi uita niciodată data de 30 octombrie”, povestește Cătălin Scânteie, unul dintre supraviețuitorii incendiului.

Bărbatul susține că, de la trei ani de la Colectiv, pe scena politică, dar și în sistemul medical nu au fost înregistrate schimbări majore, iar societatea nu și-a învățat lecția.

„După câte putem observa, pe scena politică nu s-a schimbat nimic, aceiași oameni, locuri. Încă sunt cluburi și localuri cu o singură ieșire. Primul lucru pe care îl fac este să văd pe unde pot scăpa în caz de incendiu. Din păcate, nici sistemul medical nu a suferit vreo schimbare majoră. Există acel statut al marelui ars, sunt niște proceduri specifice de tratament care din păcate nu sunt puse în aplicare din cauza medicamentelor, din cauza aparaturii medicale, din cauza personalului slab instruit, fără experiență”, a mai spus supraviețuitorul Colectiv.

El susține că nu a primit ajutor semnificativ din partea statului, fundațiile fiind cele care au încercat să-l sprijine. Ministerul Sănătății i-a oferit un pachet cu creme, pe care însă nu le-a folosit.

„Nu-mi mai foloseau pentru că au venit târziu, după externare. Eram deja la capitolul kinetoterapie. Era un pachet, am înțeles că avea o valoare considerabilă pe care eu și soția l-am donat celor care aveau nevoie, care încă se mai tratau. Nu neapărat celor de la Colectiv, dar altor pacienți arși. (…) Au fost niște bani pe care i-am primit, dar nu noi, ci aparținătorii. Nu de la Ministerul Sănătății, din altă parte. A trebuit să dăm o parte înapoi. Ei veneau în avans pentru 30 de zile, iar dacă eu, de exemplu, am stat în spital 28 de zile, a trebuit să dau înapoi banii pentru acele trei zile. Asta e țara noastră. În rest ne-au ajutat fundațiile, prietenii. (…) Cert este că de tratament avem nevoie mulți ani de acum încolo”, a mai spus Cătălin Scânteie.

Fiind în trecut chitarist, acum nu mai poate cânta la instrument din cauza arsurilor la mâini. Face însă periodic kinetoterapie.

„Mâinile mi-au fost bandajate, nefuncționând o perioadă a trebuit să învăț să-mi mișc degetele. Eu care cântam la chitară am tras mult mai tare ca să mă refac. O mare parte din tratament l-am făcut aici, la Bagdasar-Arseni. Din păcate, în România nu există kinetoterapeuți pentru mâini care să și lucreze cu pacienții arși. Pacientul ars e cel mai greu de tratat, cel mai greu. (…) Atunci a trebuit să mergem la o clinică în Franța, în Bordeaux unde trei săptămâni am făcut numai kinetoterapie. Cu soția am fost odată în Belgia șapte zile. (…) Am fost trimis de fundații, pe banii fundațiilor. (…) Ministerul Sănătății nu prea a ajutat, mai deloc”, a mai spus supraviețuitorul Colectiv.

Supraviețuitor: Nu s-a schimbat nimic după Colectiv. Încă sunt cluburi cu o singură ieșire

Fostul chitarist al trupei Hatemode susține că dacă ar fi existat un centru complex pentru pacienții arși, multe victime ale incendiului din Colectiv ar fi fost salvate.

„Arși sunt, au fost și vor fi. Personal pregătit, nu prea. Chiar dacă ar exista centre, nu am avea oameni. (…) În cazul Colectiv, dacă ar fi existat o secție, două secții de un minim măcar de zece paturi în total, însă zece paturi înseamnă mult, pentru că asta înseamnă multă aparatură, poate că nu ar fi murit atâția oameni. (…) Din păcate, ați văzut ce s-a întâmplat, nici măcar spital de campanie nu s-a făcut la fața locului. Este foarte important să existe un spital pentru arși”, a mai spus Cătălin Scânteie.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, luni, pentru Mediafax, în contextul în care marți se împlinesc 3 ani de la Colectiv, că în România există acum 11 paturi pentru marii arși, iar în cazul unei tragedii precum cea din clubul bucureștean, autoritățile ar apela la ajutor extern.

„Pentru marii arși avem în acest moment 11 paturi. România nu are capacitatea de a trata un număr atât de mare de răniți (precum cel din clubul Colectiv -n.r.), ca de altfel nicio țară din Europa. Am apela la ajutor extern, dar este de dorit să nu se mai întâmple”, a declarat, pentru Mediafax, Sorina Pintea.

Solicitat să comenteze care e situația celor patru centre mari pentru arși, ministrul Sănătății a precizat că stadiul este cel al semnării contractelor pentru studiile de fezabilitate și proiectare.

„Printr-un program al Băncii Mondiale, România trebuia să construiască și trebuie să construiască 4 centre de mari arși la Timișoara, Târgu Mureș și două în București. În data de 6 august 2018 s-a semnat contractul pentru studiu de fezabilitate și proiectare. Sunt în acest moment în această fază”, a completat Pintea.

Bărbatul susține că localurile din Centrul Vechi sunt la fel de nesigure ca în anul 2015, iar proprietarii acestora nu și-au învățat lecția.

„Multe sunt la demisol sau subsol. Au o singură intrare, în subsol. Eu mă feresc să intru în astfel de localuri, primul lucru pe care-l fac este să stau cu ochii la ușă, mă uit pe unde ies în caz de ceva. Bineînțeles că și băiatului meu îi spun că dacă merge la o cofetărie, pizzerie să fie atent că nu se știe niciodată”, a mai spus supraviețuitorul incendiului din Colectiv.

Cătălin Scânteie nu-și poate explica cum după atâta timp nu a fost găsit un vinovat al tragediei de la Colectiv, însă susține că întreg sistemul este de vină.

„Când a început să se miște ceva, a ieșit

. Judecătorul care se ocupa de caz. Că era planificat sau nu, nu e treaba mea, nu comentez. E un dosar foarte greu. Noi nu avem un sistem juridic pus la punct cum e în America. La noi e mai greu. (…) Părerea mea este că tot sistemul este vinovat pentru ce s-a întâmplat acolo, nu o singură persoană. Este un întreg lanț. Acest sistem e moștenit de zeci de ani. Să se schimbe ceva prea curând, nu cred, pun pariu că nu se va schimba nimic nici peste zece ani”, a mai spus bărbatul.

Colectiv Nu s-a schimbat nimic după Colectiv. Încă sunt cluburi cu o singură ieșire

Întrebat dacă incidentul putea fi evitat, el a spus că nu. „Tragedia de la Colectiv nu putea fi evitată, pentru că dacă nu se întâmpla acolo, se întâmpla în alt loc, în altă dată. Faptul că s-a întâmplat să sperăm că va conta cumva pe viitor, pentru guvernanți, pentru omul de rând. Cu omul de rând am mari dubii, și acum ne arată cu degetul. «Ai fost la Colectiv, ești satanist»”, a mai spus supraviețuitorul Colectiv.

Cătălin Scânteie, fostul chitarist al trupei Hatemode, se afla în clubul Colectiv împreună cu soția lui, Sanda. Ei au fost salvați de bloggerul Claudiu Petre, care a murit în urma tragediei. În urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei erau artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, la un și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.

Foto: Cătălin Scânteie/ Facebook/ Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun