Starea lui Mario Iorgulescu s-a agravat în ultimele 12 ore / Gino Iorgulescu promite ajutor pentru familia tânărului mort în accidentul provocat de fiul său

Starea lui Mario Iorgulescu s-a agravat în ultimele 12 ore / Gino Iorgulescu promite ajutor pentru familia tânărului mort în accidentul provocat de fiul său
Publicat: 10/09/2019, 13:43

„Referitor la starea pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias, vă precizăm că aceasta a suferit o agravare în ultimele 12 ore, necesitând intensificarea măsurilor de suport a funcțiilor vitale”, se arată într-un comunicat de presă al purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiță.

Mario Iorgulescu a fost adus duminică, 8 septembrie, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD, ca victimă a unui grav accident rutier.

„Bilanțul lezional de la prezentare a stabilit necesitatea intervenției chirurgicale imediate, pentru următoarele diagnostice:

1.Hemoperitoneu masiv prin ruptură de mezosigmoid și mezenter distal cu ischemie secundară de sigmoid și ileon distal
2.Contuzie pulmonară bilaterală severă
3.Fracturi costale bilaterale.

Intraoperator s-au practicat manevre de hemostază chirurgicală și rezecțiile intestinale dictate de leziunile descrise anterior. Leziunile post traumatice extra abdominale, care nu beneficiază de tratament chirurgical au rămas sa fie urmărite și tratate conservator”, potrivit sursei citate.

Medicii precizează întregul complex lezionar continuă să prezinte un potențial evolutiv foarte grav, inclusiv cu risc vital.

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare din culpă în cazul accidentului provocat de Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal rămânând fără permisul de conducere, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, care se deplasa duminică dimineață cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.

Familia Iorgulescu promite ajutor rudelor tânărului mort în accidentul provocat de Mario

Familia Iorgulescu a transmis, marți, că a luat legătura cu rudele tânărului care a murit în urma accidentului produs de Mario. Gino și Gabriela Iorgulescu promit că vor face tot ce se poate pentru creșterea și educația celor doi copii rămași fără tată.

Gabriela și Gino Iorgulescu, părinții lui Mario, tânărul care a provocat accidentul de duminică dimineața, în timp ce se afla la volanul unui bolid de lux, au transmis, marți, un comunicat de presă, în care arată că au luat legătura cu familia tânărului care a murit în accident și au promis ajutor.

„În aceste ore grele pentru noi toți cei atât de afectați de tragedia din noaptea de 8 septembrie, vă putem spune că am luat legătura cu familia tânărului decedat. Durerea noastră este mare, rugămințile noastre către Dumnezeu nu se opresc nicio clipă. Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul ca să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în fața lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămași fără tată. Știm că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce e omenește posibil pentru creșterea și educația lor, pentru ca drumul copiilor în viață să fie cât mai bun”, au transmis șeful Ligii Profesioniste de Fotbal, GIno Iorgulescu, și soția sa, Gabriela.

Dani, bărbatul care conducea mașina lovită frontal de bolidul de lux al fiului șefului Ligii Profesioniste de Fotbal avea 24 de ani și era tatăl unei fetițe de 7 ani și a unui băiețel de 4 luni.

Polițiștii Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în cazul accidentului provocat duminică de Mario Iorgulescu, la ieșirea din București, în urma căruia a murit șoferul lovit de fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal.

În plus, lui Mario Iorgulescu i-a fost reținut permisul de conducere.

Polițiștii precizează că accidentul s-a petrecut în urma nerespectării regimului legal de viteză și pătrunderea pe contrasens.

Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, care se deplasa duminică dimineață cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc, au explicat surse din Poliție pentru MEDIAFAX.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
WhatsApp trezește mari nemulțumiri. Utilizatorii sunt total derutați
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete