Situație dramatică la Spitalul Universitar din București. Ministrul Sănătății anunță că medicii de pe ATI nu mai vor să intre în sala de operații

Situație dramatică la Spitalul Universitar din București. Ministrul Sănătății anunță că medicii de pe ATI nu mai vor să intre în sala de operații
Publicat: 15/03/2018, 21:04

„Am primit niște informații referitoare la medicii de pe secția Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Universitar București, care au declarat că nu vor mai intra în sălile de operații datorită regulamentului aplicării sporurilor. Mă voi duce mâine să am o discuție cu dânșii. Eu cred că au fost greșit informați, nu au făcut niște calcule corecte, exacte. Sunt convinsă că discutând cu dânșii vom reuși să clarificăm problemele pentru că asta știu să fac, să le explic cum am făcut anexa 10 ( din regulamentul sporurilor – n.r.) pentru că este mărul discordiei”, a spus ministrul Pintea, la o emisune a B1 TV.

Anterior, ministrul Sănătății anunțase că sporurile rămân plafonate la 30%, chiar dacă sindicaliștii au amenințat cu greva generală, subliniind faptul că legea nu este negociabilă și că veniturile nete au crescut în sistemul sanitar, însă poate această creștere, într-adevăr, nu a fost distribuită echitabil pe categorii profesionale.

Sindicatul Sanitas a anunțat că în zilele de 17, 22 și 29 martie va picheta sediile ministerelor Muncii, Sănătății și Finanțelor, urmând ca după 25 aprilie să intre în grevă generală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun