Sindicatul grefierilor reacționează și anunță proteste: Stabilitatea financiară, afectată de eliminarea pensiilor

Publicat: 10/12/2019, 12:24

„Personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete beneficiază de dreptul de pensie de serviciu, iar nu pensie specială, în fapt, fiind vorba despre o pensie ocupațională, astfel cum este denumită în Uniunea Europeană. Rațiunea acordării acestui drept este necesară, justificată și legală, pensia de serviciu pentru personalul auxiliar a fost acordată ca o compensare pentru restrângerea unor drepturi și libertăți și instituirea unor interdicții și incompatibilități prin statutul special care reglementează această categorie de personal, direct proporțional cu activitățile specifice funcției – personalul auxiliar de specialitate participă efectiv la înfăptuirea actului de justiție alături de magistrați”, arată un comunicat transmis Mediafax de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial.

Reprezentanții grefierilor subliniază că, prin decizia sa, Curtea Constituțională a României a stabilit deja că „pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport de pensiile speciale acordate în regimul public de pensii”, tocmai din cauza interdicțiilor și incompatibilităților impuse de lege magistraților, care sunt identice și pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.

În plus, arată sursa menționată, dreptul la pensia de serviciu a personalului auxiliar a fost reglementat prin Legea nr. 567 în anul 2004 și este reglementat în cuprinsul art. 68 ind. 5 din Legea nr. 567/2004, text de lege care impune îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru a beneficia de pensie de serviciu, respectiv o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate și împlinirea vârstei de 60 de ani, „cerințe care nu sunt impuse niciunei alte categorii de personal care beneficiază de pensie de serviciu”.

Ulterior, amintesc reprezentanții grefierilor, reglementările au fost eliminate prin Legea nr. 119 din anul 2010, pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate devenind pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar prin Legea nr. 263/2010 s-a prevăzut abrogarea articolelor referitoare la dreptul la pensia de serviciu, pentru ca, ulterior, în anul 2015, pensiile de serviciu să fie reintroduse prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 130/2015.

„În acest context normativ, este evident că o nouă eliminare a pensiei de serviciu ar contraveni flagrant principiului predictibilității cadrului normativ și privează categoria noastră profesională de o minimă stabilitate financiară pe termen scurt și mediu”, se subliniază în comunicatul de presă.

Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente: pensie contributivă și un supliment din partea statului, acordat ca o compensare pentru privarea de anumite drepturi și libertăți pe perioada în care persoana a desfășurat activitatea supusă unui regim special de interdicții și incompatibilități, arată sursa menționată.

„În trecut, pensia de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate se calcula procent în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, din ultimul an anterior datei la care se depune cererea de pensionare, însă, după apariția OUG nr. 59/2017, acest cuantum a fost limitat la media ultimelor 12 salarii nete avute în plată înainte de pensionare. Având în vedere că în plată, media salarială a personalului auxiliar de specialitate este de aproximativ 4500 lei, pensia de serviciu nu depășește acest cuantum, aspect ce poate fi probat din datele Casei Naționale de Pensii Publice, de unde rezultă că pensia medie a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete este de 4389 lei, un număr de 3849 beneficiari și doar 2479 lei sunt suportați din Bugetul de stat. În plus, lunar, grefierilor li se rețin contribuții către stat într-un cuantum de 57,5% din venitul brut realizat”, se arată în comunicatul de presă remis marți.

Camera Deputaților urmează să analizeze mai multe propuneri privind abrogarea pensiilor speciale.

Foto: caracter ilustrativ

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...