Șeful CNCD: Sistemul propus de colectare a datelor turiștilor, o intruziune în viața privată. Eu nu mă prea simt în siguranță când se fac astfel de baze de date

Șeful CNCD: Sistemul propus de colectare a datelor turiștilor, o intruziune în viața privată. Eu nu mă prea simt  în siguranță când se fac astfel de baze de date
Csaba Ferenc Asztalos, președinte CNCD a declarat că principala problemă este modul în care sunt utilizate ulterior informațiile strânse despre turiști.

„Din punct de vedere al nediscriminării nu am putea să vorbim despre încălcarea acestui principiu al nediscriminării, pentru ca datele se strâng de la toate persoanele, indiferent de apartenența etnica, religie, naționalitate și asa mai departe. Problema se pune, însă, ce vor să facă cu aceasta baze de date? Cum îmi protejează datele personale? De ce să cunoască o instituție a statului unde îmi fac eu vacanța? „, a declarat Csaba Ferenc Asztalos, președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Acesta a mai declarat, pentru MEDIAFAX, că înființarea unei astfel de baze de date poate crea nesiguranță.

„Aceste aspecte de intruziune în viața privată a cetățeanului pot fi puse în dezbaterea publică. Eu, de exemplu, nu aș fi de acord să știe o instituție a statului unde îmi petrec eu vacanța. Eu nu mă simt prea în siguranță când se fac astfel de baze se date”, a spus Csaba Ferenc Asztalos.

Proiectul legii turismului, lansat în dezbatere publică, prevede, printre altele, înființarea Sistemului Informatic de Evidență a Activității de Turism din Romania (SIEATR), care va fi asigurat de STS și care va colecta și stoca date despre turiști și despre unitățile de cazare.

Furnizorii de servicii turistice colectează următoarele date în fișa de anunțare a sosirii și plecării turistului: numele, prenumele, data nașterii, locul nașterii, cetățenia, date referitoare la domiciliu: țară, localitate, stradă, număr, date referitoare la actul de identitate: tipul, seria și/sau numărul, data eliberării și instituția emitentă, statul emitent, codul numeric personal sau numărul personal de identificare, cu excepția turiștilor străini care nu posedă un astfel de număr, data sosirii și data plecării, scopul călătoriei, date privind plata, inclusiv adresa de facturare, date din profilul „client fidel”, dacă există, agenția sau agentul de turism prin care a fost făcută rezervarea sau a fost cumpărat biletul.

Datele SIEATR transmise de către furnizorii de servicii turistice se stochează pe o perioadă de cinci ani de la momentul transmiterii.

Autoritățile competente să utilizeze datele cu caracter personal cuprinse în SIEATR sunt Ministerul Afacerilor Interne: Direcția Generală Management Operațional, Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Direcția Generală de Protecție Internă, Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Ministerul Apărării Naționale: Direcția generală de informații a apărării și Ministerul Public.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului