Șeful clinicii de Urologie de la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”, favorit pentru funcția de rector UMF. A luat aproape dublul voturilor lui Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”

Publicat: 22/01/2020, 12:44

Prof. Univ. dr. Viorel Jinga se află în „pole position” pentru a deveni rectorul UMF, cu 757 de voturi, aproape dublu față de Adrian Streinu-Cercel, șeful Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Actualul rector al UMF este academicianul Ionel Sinescu.

La o distanță de aproape 100 de voturi de Jinga se află Prof. Univ. dr. Vinereanu Dragoș.

„Am accesat cariera universitară în urmă cu 28 ani. Căutam devenirea în profesie, am avut șansa să am lângă mine oameni gata de sacrificiu, decenți, pasionați. Cei mai mulți mi-au rămas alături până azi. Am riscat, am avut griji și, mai ales, speranțe. Am inceput cu puțin. Apoi destinul m-a împins înainte fără să ard etape”, a declarat profesorul Jinga, în invitația la evenimentul în care își va prezenta planul de management.

ALEGEREA SENATULUI UNIVERSITAR
REZULTATE TUR II

Număr locuri repartizate – 84, din care:
Facultatea de Medicină- 58
Facultatea de Medicină Dentară – 14
Facultatea de Farmacie – 6
Facultatea de Moașe și Asistență Medicală – 6

Număr alegători înscriși pe listele de vot, pe întreaga universitate: 1566
Număr participanți la vot pe întreaga universitate:1081
Număr total buletine de vot valabil exprimate: 1041
Număr total buletine de vot nule: 40

Foto: viorel-jinga.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului