Sebastian Ghiță, o nouă înregistrare: Toate dosarele din media sunt măsluite. Am aflat cum a fost plănuită închiderea lui Dan Voiculescu și cum sistemul l-a executat pe Adrian Sârbu

Sebastian Ghiță, o nouă înregistrare: Toate dosarele din media sunt măsluite. Am aflat cum a fost plănuită închiderea lui Dan Voiculescu și cum sistemul l-a executat pe Adrian Sârbu
Publicat: 29/12/2016, 21:57

„Am văzut cu ochii mei ce a făcut Laura Codruța Kovesi în dosarul Realitatea Media. Își dorea un caz spectaculos și m-a folosit pentru a fabrica un dosar. Am auzit despre cazul lui Dan Voiculescu de la fostul președinte Traian Băsescu. Mi-a spus că are înregistrări cu felul în care s-a plănuit și organizat închiderea lui Dan Voiculescu. La fel, am date și informații despre felul în care acest sistem represiv l-a executat pe Adrian Sârbu. Toate dosarele cu patroni de media au fost măsluite, aranjate”, a declarat Sebastian Ghiță într-o nouă înregistrare difuzată de postul România TV.

Ghiță susține că în cazul său totul a început cu angajarea unui ofițer al Serviciului Român de Informații la Prahova. „Este vorba despre Sabin Iancu, care l-a selectat pe procurorul Negulescu să facă treburile murdare și l-a ajutat să măsluiască dosare și să găsească denunțători falși și mincinoși. Acest Negulescu a folosit una dintre cele mai josnice persoane, așa-numitul Răzvan Alexe pentru a obține denunțuri în peste 20 de dosare care îl au ca denunțător”, a mai spus Ghiță.
Fostul parlamentar a vorbit și despre cazul fostului primar din Ploiești, Iulian Bădescu, despre care spune că s-a ales cu dosar penal pus la cale chiar cu ajutorul finei sale.

„Familia Bădescu și-a ales niște fini pe care să îi călăuzeacă în viață, dar s-a demonstrat că acei fini erau prieteni cu familia procurorului Negulescu. Claudia Tănase care din fina primarului Bădescu a ajuns denunțătorul lui, dosarul fiind făcut de procurorul Negulescu. Acesta a ales să pună tehnică de înregistrare pe fină să o trimită acasă la fostul primar să obțină denunțuri ca să scape de o datorie de 100.000 de euro. Ăsta e dosar? Când a venit CSM să verifice a mințit și a spus că nu a făcut acte de urmărire penală. Am prezentat dovezi clare că Negulescu a dispus începerea urmării penale. În cazul meu a măsluit probe. Mă refer la cazul familiei Ponta din 2015, m-am trezit amestecat într-o poveste pe ale cărei personaje nu le cunoșteam, am văzut că niște oameni au fost forțați să dea declarații împotriva mea, oameni pe care nu i-am cunoscut. Apoi, a apărut un alt dosar în care erau foști colegi de facultate, le-a distrus afacerile. Erau oameni cu care poate mai țineam legătura ocazional, nu aveau nicio vină, nu trebuie să-i facă pe procurori ca o relație cu ei să le distrugă firmele”, susține Ghiță.

Sebastian Ghiță a prezentat și o înregistrare despre care spune că este „între SRI și DNA” și care arată care este relaționarea dintre procurorul Negulescu și șeful SRI Prahova. În aceasta, unul dintre interlocutori vorbește despre Claudia Tănase care „i l-a dat pe Iulian Bădescu”.

Ghiță susține că s-a ales și cu un dosar de dare de mită, pentru menținerea în funcție, „dosar făcut pe baza unor declarații obținute în condiții dubioase. Când m-am uitat, decizia era luată de Laura Codruța Kovesi în urma unor proceduri de la CSM. Cum poți să mă acuzi pe mine fără nicio dovadă sau document”

Fostul deputat acuză procurorii că au ajuns să facă justiție pe baza unor denunțuri obținute în condiții îndoielnice. „Alte situații: au apărut mulți oameni care sunt în închisoare și sunt învățati să facă acord de recunoaștere, dar sunt învățați să facă denunțuri împotriva altora. E greu de înțeles cum unii procurori au fost învățați să dea mită pedepse mai mici sau scoaterea unor capete de acuzare. Dacă procurorul face asta, cum mai putem avea încredere în astfel de justiție? Au găsit personaje ca Pinalti și un om numit Berdilă să îi convingă să facă denunțuri în condițiile în care i-am văzut de câteva ori în viața mea. Toate aceste lucruri inventate mă fac să cred că alunecăm pe o pantă abruptă și că această dorință nebună a DNA de a face să ne turnăm fiecare pe fiecare până nu mai rămâne niciunul fără dosar e haotică, fără sens și, dacă mai continuăm așa, România va pierde”, susține Ghiță.

Aceasta este cea de-a doua înregistrare în care apare Sebastian Ghiță, după ce în prima a făcut acuzații legate de modul în care a fost presat să facă denunțuri împotriva lui Liviu Dragnea, a povestit cum se întâlnea cu Laura Codruța Kovesi și un șef al stației CIA din România în sediile SRI și cum a mers la petrecere la Sinaia cu șefa DNA și Vasile Dîncu.

Procurorii DNA vor cere arestarea fostului parlamentar, spun surse judiciare, după ce acesta a încălcat măsura controlului judiciar și nu s-a prezentat joi la sediul IPJ Prahova. Poliția din Ploiești a notificat deja Înalta Curte de Casație și Justiție, susțin sursele judiciare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Hammer time”: O bombă de fabricație franceză lansată de ucraineni distruge o clădire plină de...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel Dragomir, ucigașul Andreei. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:...
Tatăl Andreei, studenta la Medicină, ucisă cu bestialitate, nu s-a putut dezlipi de sicriul cu...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Capcana STB pentru șoferii nesimțiți. Nimeni nu mai scapă
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Test de cultură generală. Care a fost prima țară care a trecut la ora de...