Scaunul folosit de Papa, la Blaj, plin de simboluri: A fost folosit lemn din închisorile comuniste Sighet și Gherla – FOTO

Scaunul folosit de Papa, la Blaj, plin de simboluri: A fost folosit lemn din închisorile comuniste Sighet și Gherla - FOTO
Publicat: 02/06/2019, 08:34

Conceptul vizual al evenimentului aparține designerului sibian Andu Mărginean. Tot el s-a ocupat de confecționarea obiectelor, iar pregătirile au început în urmă cu aproximativ trei luni. Chiar dacă știa clar ce are de făcut, de la concept tehnic, până la organizarea scenei și decorarea ei, Andu Mărginean a declarat, pentru Mediafax, că a simțit nevoia să meargă la Vatican, înainte de a începe să „deseneze” tronul Papal, crucea și amvonul.

„Primul meu gând a fost să mă urc în avion și să plec la Vatican. Ceea ce am și făcut, de ziua mea, în martie. Am vrut să adulmec acest loc, să îi simt vibrația. E clar că relația cu o asemenea figură importantă cum e Papa îți impune să privești lucrurile cu maximă seriozitate”, a povestit Andu Mărginean.

Vaticanul a impus două chestiuni clare: una legată de dimensiune și ergonomia tronului arhieresc, iar alta să existe o legătură directă între obiect, respectiv între scaun, și beatificarea celor șapte episcopi martiri.

Așa a venit ideea lemnului din închisorile de la Sighet și Gherla, bucăți din acest material fiind încastrate în obiectele care vor fi folosite de Papa Francisc.

„Trimit cu gândul la vibrația supliciului, martor al suferinței din temniță, al morții și al jertfei. Brațul tronului arhieresc are o simbolistică aparte, el descriind metaforic un geam vizor cu șapte gratii. Ca o curiozitate, unele bucăți din lemnul primit de la cele două închisori provin dintr-un toc de ușă, întregul material fiind livrat cu aviz de expediție, ceea ce îi confirmă autenticitatea. A fost o muncă importantă să se extragă și să se stăpânească constructiv lemnul vechi. E interesant de văzut că are o altă față, e un lemn chinuit, care însă se integrează în obiecte cu desăvârșire”, povestește Andu Mărginean.

Artistul vizual sibian spune că înainte de a decide asupra ideii finale a umplut foi întregi. A treia idee a fost cea „câștigătoare”.

„Într-un moment în care am luat mâna de pe mouse, am apucat creionul și am pornit aproape necontrolat de la un semn de cruce care s-a continuat cu elementul care l-a închis și a format, de fapt, laterala scaunului. A fost un gest care a venit așa, pur și simplu. Apropo de inspirație, cred că a venit de undeva, cumva. Acela a fost momentul în care am zis că s-a împlinit ideea. Apariția acelui geam de pușcărie stilizat cu șapte gratii care îi simbolizează pe cei 7 episcopi martiri am considerat că are mult mai multă forță de expresie. Devenea astfel un obiect mai simplu, mai curat, lucru care știu că e pe placul Papei Francisc”, a mărturisit Andu Mărginean.

Tronul are 146 de centimetri înălțime, 70 de centimetri lățime și peste 50 de kilograme. Acesta a fost realizat din lemn de stejar, dat cu baiț, apoi cu două straturi de lac. În afara lemnului vechi integrat și a lemnului de stejar, tronul arhieresc conține aur și catifea albă. Atât designul, cât și construcția propriu-zisă, precum și tapițeria sunt realizate la Sibiu.

Crucea are o înălțime de aproximativ 3,7 metri și o lățime de 1,54 metri, și aceasta fiind încărcată de simboluri.

„Crucea este un element ce ține acel modul, structurată pe ambele brațe din 7 straturi, care sunt modelate pe trepte, pe reliefuri diferite, unite și care formează prin alăturare o structură compactă. Straturile sunt străpunse de șapte piroane, două și două pe brațe, două jos și unul sus. Crucea are în compoziție lemn viguros, modern, sănătos și lemn vechi, traumatizat, provenit din închisorile comuniste. Crucea nu are nicio zonă care să fie îndreptată ferm, pentru a fi foarte vizibilă. În spătarul scaunului, în partea superioară, există un decroș, corect organizat. Crucea este amplasată în spatele Papei, exact pe axul spătarului tronului arhieresc, ca proporție având o relația strictă cu acesta”, explică artistul.

Pe scena principală de pe Câmpia Libertății de la Blaj, alături de tronul arhieresc și crucea din spatele lui a fost gândit altarul, o piesă minimalistă, dimensiunile lui fiind stabilite tot de Vatican. Amvonul preia și el elemente din întregul concept și este tapițat cu același material ca tronul arhieresc, purtând și el simbolul gratiilor și acea cruce stilizată, care formează locul de așezare a mâinilor.

Papa Francisc beatifică, duminică, șapte eroi martiri pe Câmpia Libertății de la Blaj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Un nou val de praf saharian vine peste România zilele acestea! La ce trebuie să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Vestea așteptată de toți pensionarii. Data la care vor fi virați banii pe luna mai
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
S-a rupt lanțul de iubire dintre Livia Eftimie și Spike? Detaliul care i-a dat de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului