SCANDAL la o biserică din Sighetu Marmației: Credincioșii ÎMPIEDICĂ instalarea noului preot

SCANDAL la o biserică din Sighetu Marmației: Credincioșii ÎMPIEDICĂ instalarea noului preot
Publicat: 06/11/2018, 01:57

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Ștefan Cristian, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că fostul preot, care s-a pensionat, vrea ca fiul său să preia biserica, deși acesta nu a participat la concursul organizat pentru postul de paroh.

„A fost un incident la Biserica Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației unde, de la 1 octombrie, s-a încetat raportul de muncă al preotului paroh, Vasile Petrovai, care s-a pensionat. Postul a fost declarat vacant, a fost organizat concurs câștigat de părintele Dan Sidău, care trebuia duminică să fie instalat în funcție. Fostului preot nu i-a convenit situația, deoarece vrea ca fiul său să preia parohia, dar acesta nu s-a prezentat la concurs. Și și-a organizat rezistența, alături de mai mulți credincioși, fiind împiedicată instalarea în biserică a noului preot. Slujba de instalare a avut loc în stradă, iar în interior s-au baricadat susținătorii fostului paroh. Din cauza acestuia s-a creat scandalul la biserică”, a spus Cristian.

Potrivit acestuia, Vasile Petrovai este un preot „certat cu disciplina„, în condițiile în care a făcut închisoare pentru trafic de țigări.

„Lucrările de construcție a bisericii stagnează de multă vreme, slujbele se țin în subsol, iar Episcopia a dorit să instaleze un preot tânăr care să finalizeze lucrările”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Ștefan Cristian a precizat că în urma unei ședințe care a avut loc, luni, la Episcopia Maramureșului și Sătmarului, s-a decis ca miercuri să fie convocați fostul paroh, fiul acestuia și noul paroh care a câștigat concursul, pentru a se găsi o soluție.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș, a declarat, la rândul său, că jandarmi și polițiști au intervenit la Sighetu Marmației pentru aplanarea situațiilor conflictuale și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

„Oamenii au fost nemulțumiți de numirea noului preot. Nu au fost evenimente deosebite”, a spus Meteș.

Foto: Captură

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună....