Sabin Bociu, primarul din Jebel, cere demisia lui Liviu Dragnea.

Sabin Bociu, primarul din Jebel, cere demisia lui Liviu Dragnea.
Publicat: 25/06/2018, 10:08
Actualizat: 26/03/2019, 04:00

Primarul orașului Jebel, din județul Timiș, Sabin Bociu, a postat, luni dimineața, un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care îi solicit demisia lui Liviu Dragnea din fruntea partidului, după ce a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare.

„Sunt membru al Partidului Social-Democrat de 20 de ani, cred în valorile stângii, dar nu mă alătur grupului de sinucigași politici și dezavuez deciziile CExN! Trăiesc cu speranța că sunt mulți colegi ce gândesc la fel ca mine și că PSD va realiza că Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea partidului și a țării, iar PSD, în plenitudinea sa, să se apropie din nou de idealurile românilor”, a scris Sabin Bociu, care este și vicepreședinte al PSD Timiș, pe rețeaua de socializare.

Sabin Bociu a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că situația actuală aduce mari prejudicii de imagine PSD-ului, motiv pentru care Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas în lateral.

„Eu am o altă părere și consider că e dreptul meu să mi-o expun, deși dețin o funcție în PSD, filiala Timiș, de vicepreședinte. Este părerea mea și am ținut să mi-o expun pentru că am rămas surprins că nimeni din partid nu spune nimic, este aproape imposibil ca din atâția oameni, cineva să nu aibă o altă părere. Consider că, într-adevăr, situația actuală aduce mari prejudicii de imagine partidului. Poate că un pas lateral ar fi necesar în condițiile actuale. E normal să existe o prezumție de nevinovăție, dar suntem în politică, nu mai aștepți o a doua sentință. Ar fi normal și firesc pentru binele partidului ca domnul Dragnea să facă un pas lateral. Domnul Dragnea este președintele nostru, cu toată stima, dar la un moment dat trebuie să înțeleagă că interesul partidului primează față de, eu știu, un interes personal. Sunt membru de 20 de ani în acest partid și mă consider loial. Poate alții gândesc la fel, dar nu au curajul să spună”, a afirmat Sabin Bociu.

Comitetul Executiv Județean al PSD Timiș s-a reunit la sfârșitul săptămânii trecute, iar la finalul ședinței s-a luat decizia ca filiala județeană să susțină în continuare „echipa de la conducerea partidului, echipa guvernamentală, cât și implementarea programului de guvernare votat de români în 2016, precum și necesara reformă a justiției”.

„Au fost discuții libere, colegii mei susținându-și punctele de vedere, dar la final concluzia se rezumă într-un singur cuvânt: unitate. Cu toții am fost de acord că implementarea programului de guvernare este prioritară pentru binele țării. În baza datelor statistice din ultimele luni de zile, România a înregistrat creștere economică, iar condițiile de viață ale românilor au crescut și ele. De asemenea, noi considerăm că acest partid, în întregul său, trebuie să funcționeze în continuare ca o mare și unită echipă, iar proiectele dezbătute trebuie duse la bun sfârșit, inclusiv reforma justiției”, a declarat președintele interimar al PSD Timiș, Călin Dobra.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cătălin Dobrescu ar fi vrut luni la rând să se împace cu Oana Radu: "După...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?