Să nu permitem unei MINORITĂȚI VIOLENTE să ne divizeze! Tăriceanu, REACȚIE DURĂ după proteste

Să nu permitem unei MINORITĂȚI VIOLENTE să ne divizeze! Tăriceanu, REACȚIE DURĂ după proteste
Publicat: 14/08/2018, 15:40
Actualizat: 02/10/2018, 15:11

„Primul mesaj este către români: suntem cu toții cetățeni ai României, o singură țară și un singur popor. Nu trebuie să permitem unei minorități agresive și violente să ne împartă în susținători ai unui partid sau altul, să ne divizeze, să îi întoarcă pe tineri împotriva celor în vârstă, pe cei din țară împotriva celor din diaspora, ș.a.m.d. Mai importante sunt valorile care ne unesc: libertatea de exprimare, dar și respingerea violenței de orice natură și respectul față de drepturile și libertățile individului și față de instituțiile statului chemate să le protejeze. Ultima perioadă este marcată de o intoleranță din ce în ce mai puternică, iar lupta politică trebuie dusă cu argumente, cu proiecte, nu cu apeluri la eliminarea adversarilor politici. Cei care le cer românilor să le poarte bătăliile lor politice, cei care îi îndeamnă la violență verbală sau chiar fizică, urmăresc să îi folosească drept pioni și depinde de noi toți să nu intrăm în jocul lor”, a scris Tăriceanu, marți, pe Facebook.

Președintele ALDE și al Senatului a adăugat că unii politicieni „pun paie peste foc” și încurajează acțiunile celor care consideră că „votul într-o democrație este un moft”.

„Al doilea mesaj este către acei politicieni care fac acum coadă la Parchet pentru a îi denunța în bloc pe jandarmii chemați să mențină ordinea. Să ataci repetat o instituție importantă pentru că a încercat să țină sub control violențele din timpul protestelor și să împiedice anarhia, este o dovadă de oportunism cras și rea-voință și trădează o mentalitate antidemocratică. Prin discursul și acțiunile lor, acești oameni politici pun paie peste foc și hrănesc excesele și chiar violența unei minorități vocale, pentru care votul într-o democrație este un moft, iar guvernele ar trebui schimbate prin mijloace nedemocratice, inclusiv prin violență. Fac apel la acești oameni politici să lase deoparte limbajul jignitor și îndemnurile la violență pe care le repetă cu insistență în aceste zile. Nu așa se ajunge la putere! România nu se construiește cu înjurături și abuzuri, ci prin moderație, efort și respectarea valorilor care ne unesc!”, a apreciat Tăriceanu.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că au trecut deja trei zile și nu există niciun responsabil pentru violențele din Piața Victoriei, precizând că în orice țară până la această oră ar fi fost cel puțin o demisie.

„Au trecut deja trei zile și nu există niciun responsabil pentru ce s-a întâmplat vineri în Piața Victoriei. În orice țară responsabilă, oamenii aflați la conducere, până la această oră am fi avut cel puțin o demisie. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea politică pentru ce s-a întâmplat. De ce am ajuns aici? Pentru că un protest legitim a degenerat în violențe de stradă, cu manifestări agresive. Nu cumva cei care vor să îngenuncheze justiția și lupta anticorupție și-au dorit crearea unei tensiuni în societate? Ce se va întâmpla dacă vor recurge la înăbușirea prin violență a vocilor României. În ciuda scorului la alegerile din 2016, PSD a tulburat societatea prin măsuri controversate, o guvernare haotică, atacturi repetate la adresa magistraților. Avem acum și o componentă represivă care ridică serioase semne de întrebare cu privire la ce intenții are acest PSD cu românii”, a declarat Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută marți la Palatul Cotroceni.

Președintele a mai precizat că România este o țară normală, echilibrată, respectată, însă cei din Guvern „fac tot ce pot pentru a distruge această imagine„, menționând că sondajele arată că peste 80% dintre români cred că statul se îndreaptă într-o direcție greșită.

„România traversează o stare gravă de tulburare, din cauza violențelor de vineri seară. Atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaze lacrimonege, tunuri de apă și lovituri aplicate cu exces de zel. Este impresionantă mobilizarea românilor din țară și de pretitindeni. Mulți oameni veniți din diaspora au participat la manifestări. Nu au fost aduși cu autocarele, au venit din proprie inițiativă, revoltați de modul cum PSD guvernează și legiferează, de atacturile la statul de drept din ultimul an și jumătate. Protestele de sâmbătă și duminică au arătat tuturor adevărata față a celor care ies în stradă de mult timp. Românii știu să fie civilizați, civici, activi și corecți, nu își merită etichetele primite din partea unor voci irespondabilie în politică. Violența și reprimarea brutală a cetățenilor nu sunt acceptabile sunt nicio formă. Atacarea femeilor, a copiilor sunt de neconceput pentru un stat european, iar cei vinovați trebuie identificați și pedepsiți, indiferent cine sunt. Soluția de a dispersa cetățenii este condamnabilă și nejustificată. Intervenția Jandarmeriei a fost disproporționată. Condamn la fel de ferm acțiunile instigatorilor la jandarmi, în încercarea de a deturna un protest pașnic”, a afirmat Iohannis.

Klaus Iohannis a făcut apel și la societate civilă de a se implica activ în societate.

„În același timp fac apel la societatea civilă. Este foarte important ca societatea civilă să fie vie și vigilentă, să se implice în activitatea civică. Acest apel nu este un apel la revoltă, ci la responsabilitate și la implicare. Doar împreună putem să schimbăm această stare de lucru”, a conchis Iohannis.

Jandarmii au intervenit în forță, vineri seara, cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, în Piața Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflați în fața sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piața Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafața corpului.

Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, luni, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva jandarmilor. Protestatarii acuză forțele de ordine că vineri seară s-au comportat abuziv și au lovit manifestanții fără motiv.

Procurorii militari au anunțat că procuror în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime și vor începe audierile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO „Am 61 de ani, dar am corpul unui bărbat de 38”. Dave explică...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Vedeta celebră, diagnosticată cu CANCER la sân. A suferit 4 operații în doar 10 luni
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
Soluția eficientă pentru a elimina buruienile. Rezultate în doar 24 de ore, fără chimicale
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Chiar și șefii se tem că Inteligența Artificială le va lua locul de muncă!