S-a convertit la islam și acum se află în greva FOAMEI. Pentru ce protestează un bărbat din județul Neamț. „Mi-au răspuns că mai trebuie ceva”

Publicat: 14/03/2019, 13:34

Președintele Asociației Moscheea Maria din satul Rediu, Daniel Cîniparu, care s-a convertit la Islam în urmă cu 13 ani, a anunțat, joi, că va intra în refuz de hrană până când Direcția de Sănătate Publică Neamț îi va acorda documentele necesare pentru înființarea cimitirului musulman în spatele grădinii.

„Vreau să intru în greva foamei în situația în care cei de la DSP nu se opresc cu abuzul de putere pe care îl fac. Le-am spus că nu o să le mai prezint acele documente, pentru că nu sunt de competența lor. Este un abuz de putere din partea lor, DSP-ul nu verifică problemele primăriei, altfel închidem Primăria. În acest moment, nu vreau să le mai duc niciun document, pentru că ei solicită acte care nu sunt de competența lor să le verifice. (…) În 20 de zile ar fi trebuit să-mi elibereze acea notificare de asistență de sănătate, nu au făcut-o, adică ei de la bun început au încălcat legea. Mi-au răspuns că mai trebuie ceva. De trei ani încerc să obțin această notificare”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Daniel Cîniparu, președintele Asociației Românilor Convertiți la Islam, care, în urmă cu cinci ani, a construit prima moschee din județul Neamț.

Daniel Cîniparu susține că a depus dosarul la DSP în urmă cu trei ani. În 2018, în luna septembrie, ar fi achitat o taxă de 300 de lei și încă nu a primit avizul de care are nevoie.

„S-au uitat peste documente și au spus «domne`, stați așa, că nu vă trebuie aviz», deci la a treia depunere mi-au spus că îmi trebuie notificarea de specialitate. Am întrebat ce trebuie să fac și au spus că nimic. Numai că trebuie plătită o taxă de 200 de lei, nu de 300 de lei. (…) Practic, de fiecare dată au încercat să găsească o variantă să amâne, să amâne. Toate avizele pe care le-am primit de la alte instituții aveau valabilitate 12 luni. Nu am altă variantă în afară de greva foamei (…) Un scriitor bun cred că ar putea să facă o parodie grozavă sau o comedie grozavă din tot acest lucru”, a mai declarat liderul comunității musulmane din Rediu.

Cimitirul pe care acesta vrea să îl construiască în grădina din spatele casei ar urma să aibă 400 de locuri de veci, aceasta fiind la o mică distanță de moschee.

„Grădina din spatele casei mele, care este la 100 de metri de moschee, am rupt-o în două, jumătatea dinspre casă am păstrat-o, iar jumătatea cealaltă care merge spre pășunea animalelor am donat-o Asociației pentru Moscheea Maria, practic acea bucată de pământ este proprietatea organizației non-guvernamentale Asociația pentru Moscheea Maria, care va administra cimitirul, care este proprietara cimitirului, care administrează moscheea. Vecinii sunt de acord, nu îi interesează, nu este nicio problemă. Singura problemă este că cei de la DSP realmente nu vor să aprobe”, a mai spus Daniel Cîniparu.

În fața acuzațiilor, reprezentanții DSP Neamț susțin că nu pot elibera acea notificare de care are nevoie Daniel Cîniparu, până când nu vor primi toate documentele solicitate.

„Dânsul este reprezentatul unei Asociații pentru Moscheea Maria. Ne-a solicitat că dorește să-și facă cimitir la dânsul, islamic. Bineînțeles că, aplicând legea, i-am solicitat și noi, la rândul nostru, câteva documente prin care să ateste că este proprietar asupra pământului. Ar trebui să aibă un perimetru de protecție față de vecini și să aibă un aviz notarial de la acești vecini. Nu a adus acest document, nu a adus nici PUZ-ul, nu a solicitat PUZ-ul de la primărie, deci dânsul nu a adus aceste lucruri. Ori cedează 100 de metri din terenul lui și își face o suprafață mai mică de cimitir, el vrea în jur de 400 de cripte, ori ar trebui să cedeze vecinul 100 de metri. Și dânsul se pare că dă vina pe noi, e inedită situația. Până nu aduce scris la vecini că se respectă perimetrul de protecție, nu putem să-i dăm. Vor începe procesele între ei și vom ieși noi vinovați că i-am dat”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț.

Primarul comunei Bâra susține că nu ar fi deranjat dacă s-ar înființa acest cimitir, dar să fie respectată legea.

„Am avut o discuție cu dumnealui. Problema am înțeles că este la Direcția de Sănătate Publică, nu la nivel de primărie. Și-a cumpărat o suprafață de teren și dânsul acum umblă după documente ca să-și facă cimitir. Trebuie să-și obțină aviz și documentele care sunt cerute de legislație. E la marginea unui sat din comună”, a declarat, la rândul său, Dănuț Petraru, primarul comunei Bâra.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Cum arată Adi Minune după OPERAȚIA de micșorare a stomacului. E transformat total
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Beckham vs Wahlberg în instanță. De ce au ajuns cei doi foști prieteni la război
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?