România a fost condamnată la Curtea de Justiție a UE pentru că NU a închis 68 de gropi de gunoi ILEGALE

România a fost condamnată la Curtea de Justiție a UE pentru că NU a închis 68 de gropi de gunoi ILEGALE
Publicat: 19/10/2018, 12:13
Actualizat: 26/03/2019, 00:28

Momentan, România nu va fi supusă unor sancțiuni financiare, ci va trebui să plătească cheltuielile de judecată și să ia măsuri urgente pentru a închide gropile de gunoi ilegale.

Hotărârea pronunțată de CJUE arată că prin faptul că nu s-a conformat obligației de a lua toate măsurile necesare pentru a închide cât mai repede posibil cele 68 de depozite de deșeuri în cauză, România nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat faptul că „România a luat măsuri în vederea închiderii și a inspecției finale a depozitelor de deșeuri, însă niciunul dintre cele 68 de depozite în cauză nu a fost închis”.

Problema gropilor de gunoi a fost sesizată de Instanța Europeană în martie 2012, când România a fost avertizată referitor la un depozit municipal de deșeuri neconform. Mai apoi, Comisia a efectuat un studiu pentru a obține o imagine de ansamblu a situației din România și a dispus închiderea tuturor gropilor de gunoi ilegale.

Legislația din Uniunea Europeană prevede recuperarea și eliminarea deșeurilor într-un mod sigur pentru mediu și pentru sănătatea oamenilor, fiind complet interzisă depozitarea necontrolată a deșeurilor.

Comisia Europeană a trimis România în fața Curții de Justiție a UE pentru faptul că nu a închis și reabilitat 68 de depozite ilegale de deșeuri, pe 15 februarie 2017.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31...
Viața la bloc. Se schimbă regulile pentru chiriași
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Câți bani alocă Pentagonul pentru avionul care va înlocui F-22 Raptor?