Droguri CAMUFLATE printre piersici și pepeni. ROMÂNI implicați într-o rețea internațională de traficanți de CANABIS

Droguri CAMUFLATE printre piersici și pepeni. ROMÂNI implicați într-o rețea internațională de traficanți de CANABIS
Publicat: 02/02/2019, 04:58
Actualizat: 26/03/2019, 04:18

Liderul rețelei de contrabandă (cetățean german), precum și alți membri ai grupării infracționale (dintre care 3 cetățeni români) sunt arestați, în Germania.

Potrivit IGPR, ancheta a pornit de la o captură de 120 de kilograme de canabis, făcută de lucrătorii Biroului Vamal din Erfurt, în august 2018, pe Autostrada A9, în urma unui control asupra unui camion condus de un cetățean român, care transporta piersici. Pe numele românului, în vârstă de 32 de ani, a fost emis, la cererea procurorului din Germania, mandat de arestare preventivă.

Ulterior, polițiștii din România, alături de autoritățile vamale din Germania și Poliția din Spania au intrat pe fir și au descoperit o grupare de traficanți foarte activă, care derula activități de transport, de comercializare a drogurilor și nu numai.

În baza delegării DIICOT, polițiștii români au desfășurat activități complexe pentru strângerea probatoriului și, prin schimb de informații cu autoritățile din Germania, s-a reușit oprirea unui nou transport, în 25 septembrie 2018, de către funcționarii vamali din Köln. Aceștia au găsit într-un camion încărcat cu pepeni, provenind din Spania și condus de un cetățean român, alte 100 de kilograme de canabis. Urmând același tipar, drogurile au fost ascunse între cutiile de carton.

Împotriva șoferului român, în vârstă de 49 de ani, și a altor doi complici (cu cetățenie turcă și română), bănuiți a fi membri ai grupării infracționale, au fost emise mandate de arestare preventivă, la cererea procurorilor germani.

În urma cercetărilor s-a stabilit că au existat, în trecut, opt transporturi, fiecare a câte 100 kilograme de canabis, din Spania spre Koln și Berlin.

Liderul grupării infracționale, un cetățean german de 37 de ani, a fost identificat și arestat în 10 ianuarie 2019, la Köln.

Au fost făcute șase percheziții domiciliare și la sediul firmelor din Köln, Königswinter, Dormagen și Berlin, context în care s-au descoperit, în plus față de numeroase mijloace electronice, și o mașină de mare valoare, cu ascunzători fabricate, iar din apartamentul din Köln al germanului de 37 de ani au fost confiscați în jur de 50.000 de euro, în numerar.

De asemenea, pe parcursul perchezițiilor din Dormagen, s-a descoperit o plantație de interior cu aproximativ 1.000 de plante de cannabis.Membrii grupării sunt, în continuare, în staree arest preventiv. Investigațiile continuă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului