Medicul Florin Chirculescu: Mă așteptam ca după COLECTIV să se schimbe ceva

Medicul Florin Chirculescu: Mă așteptam ca după COLECTIV să se schimbe ceva
Publicat: 30/10/2018, 23:06
Actualizat: 26/03/2019, 01:22

În interviul acordat Mediafax, medicul Florin Chirculescu a vorbit și despre zilele imediat următoare tragediei, când au fost nevoiți să îngrijească pacienții răniți în clubul Colectiv, precizând că nu erau pregătiți să o facă și că „nu era un loc pentru așa ceva, pentru că acești pacienți sunt de o fragilitate atât de marcantă și ei necesită un back-up tehnologic pe care noi nu îl aveam”.

Prezentăm textul integral al interviului acordat agenției Mediafax de medicul Florin Chirculescu:

Mediafax: Astăzi se împlinesc trei ani de când a avut loc tragedia de la clubul Colectiv. Ce a învățat sistemul de sănătate din România în acești trei ani?

Florin Chirculescu: Ce a învățat România în acești treizeci de ani? Deci eu mă așteptam, nu numai eu mă așteptam, toți ne așteptam ca, după o tragedie de genul acesta, să se schimbe puțin paradigma și să vedem că începe un proiect în urma căruia, dacă se mai întâmplă încă o dată așa ceva, ce facem cu ei? Pentru că v-am spus, nu avem cum să îi trimitem pe toți afară, sunt situații în care nu poți să administrezi o multitudine de pacienți de o asemenea dificultate și atunci trebuie să faci apel la ajutorul țărilor din jur. Noi însă suntem tot ca atunci, nu știu în ce măsură au apărut mai multe centre în țară care să poată să preia o încărcătură mare.

Mediafax: În România, în momentul de față, avem 11 paturi pentru marii arși, conform declarației ministrului de zilele trecute. Era în discuție să se construiască patru mari centre.

Florin Chirculescu: Nu cunosc cifrele, nu știu câte locuri sunt în Franța, am senzația că sunt șapte, opt centre. Au mai puține paturi fiecare, nu vreau să vă induc în eroare. Ele sunt distribuite în teritoriu, nu sunt toate într-un singur loc. Ne trebuie personal care să știe să se ocupe de asemenea lucruri, care personal nu înseamnă numai medici, nu înseamnă numai asistente, nu înseamnă numai anesteziști, înseamnă și asistente și brancardieri, plus toate utilitățile care vin la pachet cu necesarul de îngrijire al unui asemenea pacient. Noi am primit pacienți la Spitalul Universitar când a fost situația de la Colectiv. Noi însă nu eram un loc pentru așa ceva, pentru că acești pacienți sunt de o fragilitate atât de marcantă și necesită un back-up tehnologic pe care noi nu îl aveam, pe care noi nu îl avem. Trebuie un anumit număr de oameni care să se ocupe de ei.

Mediafax: La ce vă referiți mai exact?

Florin Chirculescu: Sunt camere hiperbare, acești pacienți trebuie curățați într-un anumit fel, trebuie un anumit număr de personal care să îi îngrijească și să știe să îi îngrijească. Noi nu ne ocupăm de așa ceva. Noi suntem aici într-un spațiu plăcut, e ca și cum ar veni acum șeful dumneavoastră și v-ar spune mergeți în Siria și fă-mi niște filmări, pentru un material. Nu ați putea face așa ceva, pentru că deși vă pricepeți și sunteți jurnalist, pentru că nu știți care sunt regulile odată ce vă parașutați în Alep, de exemplu. Așa eram și noi.

Mediafax: Vi s-a cerut să îngrijiți pacienți pentru care nu erați pregătit profesional?

Florin Chirculescu: Trebuia să o facem, au venit și chirurgii de torace de acasă, deși nu ne pricepeam, pentru că putea să fie nevoie și de noi. Repet, dacă noi doi avem o idee bună, dorința de a face bine, trebuie să știi să o faci. Ca să poți rezolva o problemă atât de complexă cum este marele ars, îți trebuie să ai o structură. Cuvântul care mi se pare cheie atât din discuția noastră de astăzi, cât și din discuția de acum, structura. România, din nefericire, nu este pricepută decât să aibă anumite tipuri de structuri, structuri constructive prea puțin are.

Mediafax: Era mai sănătos să fie transferați toți afară? Sau să cerem ajutor?

Florin Chirculescu: Aici știu că o să trezesc multe dispute, multe puncte de vedere contrarii… Noi am văzut în Spitalul Universitar pacienți care nu suportau transferul. Însă a existat o foarte mare presiune din afară și vorbesc despre pacienți care se deteriorau după ce ieșeau din post operator, că aceea a fost zona în care s-au aflat ei, în zona de terapie intensivă post operator, și care se deteriorau pe parcursul a 50 de metri până când ajungeau în sala de operație. Am senzația că au fost la noi chirurgi din Israel, nu mai țin minte precis din ce țară, și acești pacienți necesitau din când în când intervenții chirurgicale. Cea mai apropiată sală de operații era sala unde operăm și noi, iar distanța, hai să zic dura 10 minute să vii cu pacientul. Acei pacienți nu suportau nici măcar să-i iei din patul lor de terapie intensivă și să-i pui pe masa de operație, astfel încât erau operați chiar pe paturile lor, pentru că erau niște pacienți extrem de fragili. Acum, între noi atunci au fost foarte multe discuții…”Bun, de ce-i transportăm acum? Când ei sunt atât de fragili?”

Mediafax: Era mai mare pericolul să fie transportați sau să se infecteze cu diferite bacterii rezistente la antibiotic din spital?

Florin Chirculescu: Infecțiile, să nu mai discutăm! Vedeți, noi avem acum o discuție liniștită, totul e potolit în jur. Și ne este simplu să emitem idei. Lucrurile nu se fac așa. În locul discuției ăsteia dintre noi doi, ar trebui să se întâlnească niște persoane, de opinii politice diferite. Eu i-aș închide pe ăștia, nu în sensul urât, i-aș trimite într-un loc frumos, i-aș ține o săptămână, pe casă și masă și i-aș și plăti! Să-mi spună după o săptămână cum am face un sistem prin care să avem grijă de marii arși. Sunt oameni care se pot gândi la aceste lucruri în România. Cu atât mai mult, ca să iasă lucrurile mai bine, aș invita și vreo trei, patru specialiști de afară. Aș da bani de la mine pentru asta! Stați o săptămână aici! Ce idee aveți? Probabil că nu o să se rezolve într-o săptămână, să-mi facă un proiect de țară pentru marii arși…

Mediafax: Dar în 3 ani.

Florin Chirculescu: Ce s-a întâmplat în 3 ani? Noi nu am fost în stare să facem niște amărâte de autostrăzi! O autostradă e mult mai simplu de făcut decât un sistem de administrare a marilor arși. E mult mai… straight forward, nu știu cum să spun. Aici sunt lucruri care țin de bani, de know how, de organizare, de disciplină, de asumarea unor responsabilități. Cineva trebuie să se gândească la lucrurile astea și să-și propună, să aibă țelul lui, nu știu, pentru următorii doi, trei ani: cum fac să fie în România un sistem care să aibă grijă de marii arși? Nu-i treaba unui ministru lucrul ăsta. Treaba ministrului este să mă… să vă pună pe dumneavoastă, să spunem… Fii atentă! Tu te vei ocupa de această problemă. Și vii să-mi dai raport o dată pe săptămână, în cel mai rău caz. Unde ai ajuns cu proiectul pentru marii arși? Așa se face treaba asta! Nu-i treaba ministrului.

Mediafax: Dacă mâine s-ar repeta tragedia de la Colectiv?

Florin Chirculescu: Nici nu vreau să mă gândesc, gândiți-vă că tragedia de la Colectiv a fost de un fel, tragediile pot fi și de alt fel, a fost un cutremur zilele trecute. Dacă au trecut trei ani de la o catastrofă cum a fost Colectiv, dacă Doamne ferește va veni un cutremur și o să avem politraume și dacă noi nu știm să îi transportăm cum se cade, dacă noi nu avem capacitatea să îi absorbim pe toți.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun