Reacția lui Meleșcanu după declarațiile lui Maior: Memorandumul privind rechemarea lui a fost trimis premierului pe 8 mai

Reacția lui Meleșcanu după declarațiile lui Maior: Memorandumul privind rechemarea lui a fost trimis premierului pe 8 mai
Publicat: 30/08/2019, 15:54

„Memorandumul privind propunerea de rechemare a dlui ambasador George Maior a fost trimis spre avizare prim-ministrului, prin poșta specială, la data de 8 mai 2019, așa cum rezultă din documentul de expediție, urmând ca după avizarea de către dna prim-ministru să fie trimis președintelui României. În ceea ce o privește pe dna prim-ministru, nu este pentru prima oară când documentele pe care nu și le asumă sau pe care nu dorește să le respingă”, a transmis Teodor Meleșcanu, printr-un comunicat de presă remis, vineri, Mediafax.

Reacția acestuia vine după ce Viorica Dăncilă a declarat, joi, la Argeș, că nu a primit niciun document privind rechemarea lui George Maior din funcția de ambasador al României în SUA de la fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu. Premierul a adăugat că va discuta despre subiect cu Ramona Mănescu.

George Maior este ambasadorul României în Statele Unite din iunie 2015 și a fost șef al SRI în perioada 2006-2015. Recent a fost implicat într-un scandal cu privire la rechemarea sa în țară, după ce un raport al Comisiei de control al SRI arăta modul discreționar în care Maior a folosit Serviciul.

Raportul Comisiei de control SRI, de la jumătatea lunii aprilie 219, privind colaborarea dintre SRI și ANI arată că faptele fostului șef al Serviciului, George Maior, „se circumscriu unor acțiuni de poliție politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obține influență politică nelegitimă”.

Președintele Klaus Iohannis nu a luat încă o decizie cu privire la solicitarea de rechemare a lui George Maior din funcție.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Românul de 24 de ani, milionar din nimic. Cum a făcut munți de bani
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici...