Proiectul prin care șoferii puteau alege perioada de suspendare a permisului, raport de respingere

Proiectul prin care șoferii puteau alege perioada de suspendare a permisului, raport de respingere
Publicat: 10/12/2019, 12:30

Pentru raportul de respingere au votat 10 deputați, împotrivă s-au exprimat trei, iar doi s-au abținut.

Raportul urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaților, for legislativ decizional în acest caz.

Senatul a adoptat, tacit, pe 16 septembrie, propunerea legislativă inițiată de Ștefan-Alexandru Băișanu.

„În cazul suspendării provizoriu permisul auto, conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a săvârșit-o. Conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a săvârșit-o într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârșirii faptei contravenționale”, arăta proiectul de lege.

Excepțiile de la prevederile menționate o fac faptele deosebit de grave, „care prezintă un pericol social, fiind săvârșite cu vinovăție și care sunt prezentate de legea penală și sunt pedepsite de aceasta – infracțiuni”, potrivit sursei citate.

În expunerea de motive, deputatul Alexandru Băișanu notează că de această lege ar beneficia șoferii care „pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulație nu mai pot lucra și rămân «fără pâine»”.

„Sunt de părere că la nivel național avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale șoferilor. Îmi exprim speranța că această inițiativă legislativă va găsi susținători indiferent de doctrina politic, drept pentru care vă spun această propunere legislativă spre dezbatere și adoptare”, susține deputatul, în expunerea de motive a proiectului.

Potrivit Codului Rutier, șoferii pot fi sanctionați prin suspendarea permisului pentru o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile.

Suspendarea pentru o perioadă de 30 de zile și o amendă între 4 și 5 puncte primesc șoferii în următoarele cazuri: -dacă au depășit coloanele de autoturisme oprite la semafor sau la trecerile la nivel cu calea ferată; – neacordarea priorității de trecere a pietonilor; – neacordarea priorității de trecere autovehiculelor care au acest drept; -nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului; -nerespectarea regulilor privind depășirea; -nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu; -neprezentarea la unitatea de poliție pe raza căreia s‑a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, în termen de 24 ore.

Suspendarea permisului pentru o perioadă de 60 de zile și o amendă de 6-8 puncte este dispusă pentru: -nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s‑a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; -nerespectarea interdicției temporare de circulație instituite pe un anumit segment de drum public; -nerespectarea regulilor de circulație la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană; -circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.

Permisul de conducere este suspendat pentru 90 de zile, alături de o amendă între 9 și 20 de puncte pentru următoarele contravenții: – conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune (sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat); -conducerea vehiculului cu defecțiuni grave la sistemul de frânare sau mecanismul de direcție, constatate de poliția rutieră împreună cu specialiștii RAR; -neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semiba­rierele sunt coborâte sau în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune; -depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Mesajul cutremurător postat de Mihaela înainte de a se arunca de la etajul 15 al...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi...
O salată ce pare banală, dar are multe secrete. Radu Anton Roman o prepara impecabil
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Cum va arăta nunta lui Pepe cu Yasmine Oddy: "E la alt nivel, e sinucidere...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României