Proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale va intra la votul final pe 28 ianuarie

Proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale va intra la votul final pe 28 ianuarie
Publicat: 20/01/2020, 14:58

Marcel Ciolacu a anunțat că s-a decis ca votul final pentru proiectul privind pensiile speciale să fie pe 28 ianuarie.

„Nu mai avea rost ca PSD să facă o altă solicitare de sesiune extraordinară, chiar era un joc mai mult politic și dădea o notă de neseriozitate. Proiectul de lege nu mai trebuie dezbătut. Va veni în plen la vot și vom scoate amendamentul Comisiei privind sportivii și personalitățile României care erau prinse în acel amendament. Cu alte cuvinte, pe 28 va fi dezbatere, scoțând acel amendament, plus vot final”, a declarat Marcel Ciolacu, la Parlament, după ședința Birourilor Permanente Reunite.

Dezbaterile din Comisia de specialitate au avut loc pentru ambele inițiative privind eliminarea pensiilor, atât a PNL, cât și a USR, însă raportul favorabil a fost dat pentru propunerea PNL.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționari publici cu statul special, funcționari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic și consular al României, membrilor Curții Constituționale și a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.

Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Președintele Comisiei pentru Muncă, deputatul PSD Adrian Solomon a depus un amendament prin care indemnizațiile de merit pentru sportivi și artiști sunt eliminate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
"Atunci o bag pe nevastă-mea la înaintare". Ce nu le poate refuza niciodată Alex Velea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine