Programul de circulație rutieră pe Transalpina, redus cu patru ore

Programul de circulație rutieră pe Transalpina, redus cu patru ore
Publicat: 07/10/2019, 15:24

Potrivit directorului SDN Târgu-Jiu, Ion Tudor, circulația pe Transalpina va rămâne deschisă, însă, de luni, se va circula numai între orele 9.00-17.00.

Măsura a fost luată după ce, pe DN 67 C, în zona Urdele, s-a depus primul strat de zăpadă. Meteorologii anunță în continuare ninsori la munte.

„Încă nu închidem, deși la noapte iar ninge. Intervalul orar de acces pe Transalpina se va modifica, accesul este permis, de astăzi, între orele 09.00-17.00, permanent se va face revizie pe sectorul de drum dintre Rânca și Novaci. Toate măsurile sunt luate pentru siguranța participanților la trafic. Am suplimentat utilajele, avem trei și cu încărcătorul patru, mai sunt pregătite încă două la Târgu-Jiu. Am stabilit ora 09.00, ca să avem timp dimineața să curățim bine drumul. Măsurile sunt luate de către administratorul drumului. Avertizăm să nu se mai intre în afara programului”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, șeful SDN Târgu-Jiu.

Drumarii au intervenit duminică seara pe Transalpina, în zona Urdele, unde mai mulți turiști din Sibiu și Alba au rămas blocați cu autoturismele, din cauza carosabilului înghețat.

„Am scos două autoturisme din Pasul Urdele. Ce au căutat la ora aceea? Era de preferat poate să-i lăsăm acolo și să aducem Poliția și să le ia permisele, nu nu am făcut-o. Noi i-am luat după noi, după utilaj și i-am dus la Novaci. Nu i-am înțeles ce căutau la ora aceea. Nu au comentat. Nu mai aveau voce. Aveau mașinile neechipate corespunzător. Duminică după-amiază am luat o familie cu utilajele noastre, până la Novaci. De acum înainte, măsurile vor fi mult mai drastice. Poliția va fi prezentă în zonă și li se va lua permisul pentru așa ceva. Până acum programul era de la 08.00, la 20.00″, a mai declarat Ion Tudor.

Primul strat de zăpadă din această toamnă s-a depus, duminică dimineața, pe DN 67C- Transalpina, în zona Urdele, iar drumarii au împrăștiat câteva tone de material antiderapant.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24...
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe...
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
O nouă problemă de sănătate pentru Kate Middleton după anunțul cancerului! Ce diagnostic a primit
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la...
Vine vijelia peste România. Aduce și ninsori
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
Cine este tânărul de 23 de ani care a încetat din viață într-un cumplit accident...
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare