Încercare de REPOPULARE a fermelor. 50 de PORCI SANTINELĂ au fost aduși într-o comună din județul Brăila, afectată de PESTA PORCINĂ

Publicat: 16/10/2018, 14:41

Primii 50 de porci santinelă au fost distribuiți de autorități în comuna Frecăței din Insula Mare a Brăilei, animalele urmând să ajungă în fermele și gospodăriile unde au fost descoperite, anterior, focare de pestă porcină africană.

„Am avut 75 de porci, nu au fost toți bolnavi, dar am picat în raza de acțiune de 10 kilometri și au fost uciși toți. Ăștia noi sunt frumoși, îmi plac, par sănătoși. Am pregătit tot. Totul este nou, dezinfectat. Vreau să repopulez, am investit bani, am amenajat”, a spus Gheorghe Ion, unul dintre brăilenii care au primit porci santinelă.

Purceii santinelă sunt distribuiți gratuit, câte doi pe gospodărie, și conform procedurii, animalele vor fi supravegheate timp de 40 de zile, pentru ca, la final, dacă suinele nu pățesc nimic, se va permite repopularea fermelor și a gospodăriilor din zonă.

„Un număr de 50 de purcei santinelă sunt amplasați în unitatea administrativ-teritorială, Frecăței. Sunt cinci sate componente, purceii sunt distribuiți cu titlu gratuit în gospodăriile în care au fost descoperite focare. Animalele vor fi supravegheate timp de 40 de zile și dacă nu pățesc nimic se va permite repopularea. Acolo a fost descoperit primul focar de pestă porcină africană din județul Brăila, de aceea am început cu Frecăței. Săptămâna viitoare vom continua acțiunea, vom merge în alte comune, o luăm în ordinea în care au apărut focarele. Purceii santinelă sunt amplasați doar în gospodăriile în care am avut focar, sunt alocați câte doi purcei pe gospodărie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brăila, Gicu Drăgan.

Săptămâna viitoare acțiunea va continua în alte comune, în ordinea în care au apărut focarele de pestă porcină africană. Din cauza virusului, în județul Brăila peste 200.000 de porci din gospodării și ferme au murit.

Comisia Europeană a anunțat că va începe de urgență, chiar în luna octombrie, un audit cu privire la evoluția evoluția pestei porcine africane (PPA) în România, în contextul răspândirii rapide a virusului în gospodăriile domestice și în exploatețiile comerciale.

„Comisia consideră că evoluția pestei porcine africane este îngrijorătoare, deoarece România a anunțat, în mai puțin de patru luni, aproape1.000 de focareîn gospodăriile domestice, virusul fiind, de asemenea, confirmat în mai multe exploatații comerciale. Această situație esteextraordinarăși ridică îngrijorări foarte serioase,” a declarat pentru Mediafax, Anca Păduraru, purtător de cuvânt pe domeniile Sănătate, Siguranța Alimentației și proiecte specifice legate de Uniunea Energetică în cadrul CE.

Reprezentantul Comisiei spune că UE va continua să ajute România, atât cu asistență tehnică, cât și financiară, în condițiile în care costurile totale ale epidemiei se anunță a fimult mai maridecât suma alocată inițial de autorități, de 726.000 de euro.

„Având în vedere numărul mare de focare din România din această vară, este probabil ca necesitățile financiare ale autorităților române să fie cu mult peste suma alocată inițial pentru programul pestei pestei porcine din 2018 -726.000 de euro. În același timp, în ceea ce privește gestionarea / implementarea măsurilor, Comisia Europeană lucrează la pregătirea unuiauditîn România în luna octombrie, axat pe implementarea măsurilor luate pentru prevenirea, controlul și eradicarea pestei porcine africane,” adaugă Anca Păduraru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
"Atunci o bag pe nevastă-mea la înaintare". Ce nu le poate refuza niciodată Alex Velea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine