Primăria, REPETENTĂ la refacerea școlii cu tavanul căzut. Unitatea care a ars a fost DEMOLATĂ. Peste 1.000 de elevi sunt afectați

Publicat: 10/09/2018, 11:37
Actualizat: 26/03/2019, 04:03

Elevii școlii 124 din cartierul Rahova, care a luat foc în primăvara acestui an, au început anul școlar la alte unități de învățământ.

Școala 124 a fost demolată, iar din luna iunie a acestui an, primăria Sectorului 5 a demarat lucrările de construire a unei noi clădiri. Potrivit proiectului, data finalizării construcției este luna iulie a anului viitor, astfel că elevii au șanse ca anul viitor, în septembrie, să se întoarcă la școala 124.

Între timp, conducerea unității de învățământ a improvizat un nou secretariat în sala de sport, care nu a ars în urma incendiului din primăvară și nici nu a fost demolată.

Pentru refacerea școlii, Primăria Sectorului 5 a alocat suma de 8 milioane de lei.

Dacă în cazul școlii 124 lucrările au început deja, la școala 141, tot din Rahova, al cărei tavan s-a prăbușit în 2017, lucrările trenează. Mai exact, primarul sectorului 5, Daniel Florea, anunța încă din septembrie anul trecut că această școală, denumită și „Ion I. C. Brătianu”, va fi demolată și se va construi o altă clădire, dar în realitate, unitatea nici măcar nu a fost demolată.

Tot primarul sectorul 5 anunța, pe Facebook, în luna martie a acestui an, că școala 141 „va fi un etalon la nivel național”.

„Astăzi am demarat procedurile legale pentru punerea în practică a promisiunii că în primăvară vom începe lucrările de demolare a vechii unități de învățământ și de construire a noii Scoli Nr. 141, care va fi un etalon la nivel național. Eu și echipa mea vom face tot ceea ce depinde de noi, respectând întocmai termenele și standardele impuse de lege, pentru ca visul acesta să se transforme în realitate în cel mai scurt timp”, promitea Florea în luna martie a acestui an.

În ciuda celor anunțate de primar, școala, situată pe strada Amurgului, este în prezent o clădire părăsită, înconjurată de un gard deloc prietenos, iar la intrare, pe un chioșc ponosit este afișat, ca o ironie, mesajul „Mult succes, Brătienilor!”.

Primăria, „repetentă

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului