Peste 6 ani de închisoare pentru un „rege al asfaltului”. Statul îi va confisca peste 17 milioane de euro

Peste 6 ani de închisoare pentru un rege al asfaltului. Statul îi va confisca peste 17 milioane de euro
Publicat: 22/12/2017, 18:24

Conform sentinței, s-a dispus confiscarea de la omul de afaceri a sumei 79.624.828 de lei.

„Obligă inculpatul Iordache Nelu să plătească părții civile Banca Comercială Română suma de 11.379.218,73 lei cu titlu de daune materiale”, au mai decis judecătorii de la Tribunalul București, prin decizia de vineri.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.

În 29 aprilie 2013, Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani și înșelăciune.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție arătau, în rechizitoriu, că Nelu Ioardache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 31.519.960 de lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA de firma administrată de acesta pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 kilometri, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene. SC Romstrade SRL era societate lider a asocierii Romstrade SRL – Monteadriano Engenharia E Construcao SA – SC Donrep Construct SRL care a încheiat contractul cu CNADNR SA.

Anchetatorii au arătat, în documentul citat, că suma de peste 31 de milioane de lei încasată de la CNADNR SA „a fost utilizată, în realitate, pentru achitarea unor datorii restante ale societății Romstrade SRL, pentru a susține societățile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum și în scop personal, după retragerea unor sume în numerar”.

Astfel, banii destinați construcției primului tronson de autostradă au fost folosiți de Nelu Iordache pentru achitarea unor datorii în valoare de 9.724.780 de lei ale societăților în care acesta era direct interesat, „între care o companie de transport aerian (Blue Air, n.r.), plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă”.

Nelu Iordache i-ar fi determinat pe unii salariați ai SC Romstrade SRL să falsifice mai multe facturi emise de furnizori, astfel încât să reiasă că plățile erau aferente lucrărilor la autostrada Nădlac – Arad, au precizat procurorii.

Totodată, procurorii susțin că Nelu Iordache ar fi retras din banii pentru primului tronson de autostradă suma de 9.861.000 de lei „cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare fictive în numele SC Romstrade SRL”.

„Pentru a crea o aparență de legalitate a retragerilor, inculpatul Iordache Nelu a semnat personal 7 dintre aceste contracte, iar în ceea ce privește alte 20 de operațiuni comerciale ce nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, Iordache Nelu i-a instigat pe unii angajați ai SC Romstrade SRL să falsifice documente justificative”, au mai notat procurorii în actul de sesizare a instanței.

Banii destinați construirii primului tronson din autostrada Nădlac – Arad au mai fost folosiți de Nelu Iordache pentru rambursarea de dobânzi și comisioane restante totalizând 2.073.212,20 lei aferente unui contract de credit, precum și „cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară și impozit aferente achiziționării unui teren în comuna Adunații Copăceni , precum și pentru materiale, lucrări și servicii de consultanță și transport necesare proiectului de construcție a unui complex în comuna Adunații Copăceni”, potrivit procurorilor.

„Toate aceste plăți nu au legătură cu proiectul de construcție a autostrăzii. Pentru a disimula adevărata proveniență a banilor, și anume avansul încasat de la CNDNR SA și pentru a-i folosi în interes propriu și al societăților în care era interesat, inculpatul Nelu Iordache a trecut acești bani, pe bază de facturi ce atestau operațiuni fictive, prin anumite firme”, potrivit rechizitoriului procurorilor.

Banii s-au apoi întors cu explicația „plată eronată” sau „plată nedatorată” în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operațiunile de plăți aferente contractului pentru construirea autostrăzii. „Suma ce a făcut obiectul operațiunilor de spălare a banilor este de 25.000.000 lei”, au mai arătat procurorii.

Schimbarea de către Romstrade a destinației fondurilor din avansul încasat pentru realizarea autostrăzii Nădlac – Arad a dus, la acel moment, la nerealizarea proiectului și suspendarea plăților de către Comisia Europeană.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Câte zile e valabilă amiabila?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Cum a cerut-o Aurelian Temișan pe Monica Davidescu în căsătorie: "Unul dintre ei mi-a dat...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023