Virusul pestei porcine africane NU poate fi oprit. Despăgubiri de 42 de milioane de euro, PÂNĂ ACUM

Ultimul bilanț al epidemiei de pestăporcină africană (PPA), comunicat joi de ANSVSA, arată că sunt afectate 276 de localități din 17 județe. Numărul focarelor a crescut la 1.062 (dintre care 15 în exploatații comerciale). În total au fost eliminați 356.144 de porci afectați de boală.

Cinci focare din județul Satu-Mare au fost stinse, iar unitatea de procesare a cărnii S.C. Carniprod SRL din județul Tulcea și-a reluat activitatea în data de 14 august.

Până la data de 1 noiembrie au fost despăgubiți 7.785 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 189.184.220 de lei. Peste 42 de milioane de euro.

Cel mai proaspăt focar de PPA a fost depistat sâmbătă, într-o gospodărie din satul Independența, județul Galați. 16 porci au fost sacrificați.

„În acest caz, genomul viral pentrupestaporcină africană a fost detectat în organele analizate de către Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Bacău. În această exploatație suspectă, ancheta epidemiologică este în curs de desfășurare pentru clarificarea trasabilității porcilor. Astfel, CJSU a decis uciderea celor 16 porci din exploatație și punerea sub supraveghere clinică a suinelor din localitatea Independența; interzicerea ieșirii din exploatații a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor și altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieșirii animalelor din specia suine din exploatațiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA; instituirea unei zone de control temporar în jurul p, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar; amplasarea dezinfectoarelor rutiere la intrarea/ieșirea din exploatația suspectă etc” anunță Prefectura Galați.

porci

Câteva ore mai devreme PPA fuseseconfirmată la patru porci dintr-o gospodărie din comuna Negrași, județul Argeș. Circulația persoanelor, animalelor, a produselor și a mijloacelor de transport a fost restricționată. S-au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 kilometri și o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului.

Joi, un focar de PPAa fost confirmat în localitatea Șilindru, județul Bihor.

„În baza buletinului de analiză emis de Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București – Laboratorul Național de Referință pentru PPA, în județul Bihor a fost confirmat un focarla nivelul unei exploatații nonprofesionale de suine din localitatea Șilindru, comuna Șimian, într-o gospodărie cu 20 capete porcine. Pentru a preveni răspândirea bolii, au fost sacrificați toți porcii din gospodăria afectată și au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animalele moarte și ucise”, anunță DSVSA Bihor.

Pe 30 octombrie, a fost confirmat un focar de PPA în satul Secu, comuna Comănicea din județul Dolj. Când autoritățile sanitar veterinare au venit să omoare porcii, localnicii nu le-au dat voie să intre în sat. Seara au plecat, iar când s-au întors, joi dimineața, n-au mai găsit nici un porc. Peste noapte, oamenii îi tăiaseră pe toți. Povestea e infirmată, atât de prefect, cât și de directorul DSVSA Dolj.

„A fost o revoltă, dar până la urmă, oamenii au conștientizat despre ce e vorba, au conștientizaat pericolul, au conștientizat faptul că o să fie despăgubiți la prețul pieței. Aseară a început sacrificarea. Au fost sacrificați 14 sau 15 porci, azi dimineață (joi – n.r.) la ora 8 s-a reluat procedura de sacrificare. Deci lucrurile au intrat în normal, n-a mai fost niciun fel de problemă, decât că am întârziat ca să lămurim oamenii ce și cum”, a explicat prefectul Dan Narcis Purcărescu.

„Am auzit că se spune că n-am mai găsit porci în localitate, dar asta nu știu cine a vehiculat-o,” a declarat joi Andrei Butaru, directorul DSVSA Dolj. „Eu sunt aici. Lumea s-a calmat, de fapt s-a calmat de aseară (miercuri seara – n.r.). Echipele au lucrat normal aseară până la 20:00, apoi oamenii s-au dus să se culce. Se lucrează, se ucid animale, dacă cineva mai încearcă să ascundă câte un animal e pe riscul lui, că e de dosar penal. Asta ar însemna să menținem suspiciunea de boală în continuare. Noi nu putem să fim siguri că problema e rezolvată până nu ucidem și ultimul animal din localitate. Ucidem toate animalele, asta e legea.”

„Era imperativ pentru România să se fi reușit prevenirea PPA, fenomen care s-a extins agresiv și necontrolat. În ciuda precedentelor și a avertismentelor, situația ne-a găsit nepregătiți, încă o dată, în fața celui mai grav flagel cu care s-a confruntat zootehnia românească în ultimii ani,” constată președintele Klaus Iohannis, într-un discurs ținut la deschiderea Târgului INDAGRA. „Sper, pentru viitor, că aceasta va fi o lecție învățată, care va conduce la acțiuni și decizii responsabile, astfel încât pagubele să fie evitate, iar resursele bugetare să fie alocate nu pentru despăgubiri, ci pentru investiții.”

Spre norocul nostru, impactul epidemiei de PPA va fi resimțit mai ușor, deoarece România înregistrează cel mai bun rezultat agricol din istorie, cu producții record de grâu și porumb care plasează cifra de afaceri din agricultură aproape de nivelul de 8 miliarde de euro, afirmă un studiu KeysFin. Producția de grâu este mai mare cu 200.000 de tone față de anul trecut, iar cea de porumb va aduce României titlul de cel mai mare producător european.

Deocamdată, despăgubirile pentru porcii uciși din cauza epidemiei de PPA – peste 42 de milioane de euro, până acum – le plătește statul român. Comisia Europeană a trimis o echipă care a început un audit în Brăila și Tulcea, să verifice legalitatea documentelor. În funcție de rezultat, Comisia Europeană va decide să aloce României bani pentru acoperirea pierderilor. Care vor veni abia începând din 2019.

Până acum, ministrul Agriculturii Petre Daea n-a obținut decât promisiuni de la comisarii pentru Agricultură și pentru Sănătate, cu toate că i-a plimbat prin târgurile de toamnă din România. Se apropie Crăciunul, iar românii din zonele de care se apropie epidemia de PPA se gândesc tot mai serios să își taie porcii cu o lună mai devreme. Deși extremă, soluția pare potrivită, întrucât nu sunt semne că virusul PPA poate fi oprit în jumătatea de sud a României.

Fermă de porci

Gândul a realizat o investigație jurnalistică pe urmele PPA în România și a descoperit că, în județele din Transilvania, virusul a fost stopat imediat după declararea focarului. Prin aplicarea regulilor din manual, ne-a explicat toată lumea. E drept, în unele comune din Bihor de exemplu, localnicii și-au făcut singuri covorașe dezinfectante în fața porților, ceea ce spune multe despre conștientizarea faptului căOMUL este vectorul de răspândire a PPA. În Sălaj, virusul n-a apucat să iasă din pădurea în care fusese depistat, la cadavrul unui mistreț. Toată lumea a respectat măsurile de prevenire.

Din păcate, se pare că în partea de sud a țării, încă nu se reușește asta. Decât pe alocuri. Ancheta Gândul a aflat despre turme de mistreți nemonitorizate care au adus virusul PPA din Ucraina, despre filtre la ieșirile din localități cu regim de 8 ore din 24, dar și despre ferme care au reușit să creeze coridoare de biosecuritate și care pierd bani chiar dacă PPA nu le-a atacat porcii.

La jumătatea lunii octombrie, la Crestur, Bihor și Frecăței, Brăila au fost aduși primii purcei santinelă. Au fost împărțiți, câte doi, gospodăriilor unde au fost depistate focare de PPA. După 45 de zile, veterinarii le vor preleva probe de sânge și – dacă vor ieși negative – se va putea începe repopularea.

În urma epidemiei de PPA, tot mai multe voci susțin modificarea legislației și chiar propun interzicerea creșterii porcilor în gospodăriile individuale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru...