„Pericolul 5G este real, nu virtual”: Sute de craioveni au protestat împotriva tehnologiei 5G

„Pericolul 5G este real, nu virtual: Sute de craioveni au protestat împotriva tehnologiei 5G
Publicat: 25/01/2020, 19:40

„Refuzăm antenele 5G”, „5 Greșeli”, „Pericolul 5G este real, nu virtual”, sunt câteva dintre mesajele transmise de oamenii care s-au adunat, sâmbătă după-amiaza, în Piața Mihai Viteazul din Craiova. De aici, ei au plecat într-un marș prin oraș.

Potrivit organizatorilor, protestul a fost nu doar un semnal de alarmă cu privire la efectele tehnologiei asupra sănătății, ci și un mesaj transmis autorităților „Craiova, liberă de 5G”.

„Ați văzut că aleșii noștri și-au votat spor de periculozitate pentru că sunt afectatți de radiația electromagnetică, zic dumnealor, pentru că este o antenă pe clădirea Parlamentului. La câte antene de telefonie mobilă sunt montate în spațiul public, pe blocuri și chiar spitale, de exemplu, Spitalul 1 din Craiova chiar are o fermă de antene acolo, ne întrebăm cât face să ne acorde și nouă acest spor de periculozitate? Este pericol și sunt zeci de mii de studii care arată efectele acestea nocive. Printre efecte se numără, ca simptomatologie, dureri de cap, stare de amețeală, scade sistemul imunitar, apar sindromul atenției deficitare cu care, din păcate, ne confruntăm tot mai des în sistemul educațional. Tehnologia aceasta, în loc să-i apropie pe oameni, îi îndepărtează, în general, dar aceste radiații electromagnetice favorizează apariția cancerului”, a declarat, pentru Mediafax, Luminița Simoiu, președintele asociației care a organizat protestul.

Potrivit acesteia, sâmbătă, în 32 de țări ale lumii au avut loc proteste împotriva tehnologiei 5G.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca...