PLÂNGERE PENALĂ împotriva Patriarhului Daniel: Promovează PERSONALITĂȚI CRIMINALE, precum Sfântul Ilie și texte care incită la URĂ religioasă. BOR: Este o aberație

PLÂNGERE PENALĂ împotriva Patriarhului Daniel: Promovează PERSONALITĂȚI CRIMINALE, precum Sfântul Ilie și texte care incită la URĂ religioasă. BOR: Este o aberație
Publicat: 15/09/2018, 18:47
Actualizat: 02/10/2018, 15:46

„Nu este vorba despre nemulțumirea mea, este vorba despre aplicarea legii în România. Atât timp cât legea a stabilit în mod clar și explicit interzicerea și condamnarea promovării în public a ideilor rasiste și xenofobe, precum și violența pe motive etnice și rasiale sau religioase, descoperim texte biblice care conțin asemenea idei în care se prezintă explicit crime săvârșite de către sfinți, proroci, respectiv Moise și Ilie. (…) Aceștia sunt proslăviți în mod special de Biserica Ortodoxă Română prin rugăciuni speciale și sărbătorirea lor”, a declarat, pentru Mediafax, autorul plangerii, Vasilică Militaru, reprezentantul Asociației Neamul Românesc.

Militaru susține că Biblia, dar și celelalte cărți religioase, ar trebui să conțină o atenționare înaintea textelor care descriu acțiuni violente.

„Nu se pune problema a scoate textele Bibliei. Este un demers prea radical. Conform altor precizări făcute în sensul acestei legi, instituțiile statului român au recomandat ca în astfel de situație, respectivele texte care conțin astfel de crime să conțină o atenționare care să prevină cititorul că acolo se poate întâlni cu un Dumnezeu care comandă crime și un executant ca Moise, care ucide copii. (…) Vi se par normale astfel de texte? Dacă justiția românească va stabili că este normal, eu mă supun hotărârii. Eu nu condamn pe nimeni. Eu am supus justiției un aspect care afectează grav moralitatea copiilor noștri, pentru că ei învață la orele de religie că Biblia este o învățătură scrisă sub inspirația Duhului Sfânt și e cuvântul lui Dumnezeu”, a mai precizat Militaru.

De asemenea, autorul plângerii mai susține că Patriarhul Daniel promovează „personalitatea criminală” a unor sfinți.

„Plângerea e depusă pe numele făptuitorului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și membrii Sfântului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române care aprobă tipărirea Bibliei cu aceste texte, aprobă publicarea calendarului creștin ortodox care conține cinstirea unor sfinți criminali. (…) Am rămas stupefiat când am descoperit că Patriarhul Daniel a elogiat public personalitatea acestui criminal care a omorât prin înjunghiere 450 de oameni. (…) Criminalul acesta este Sfântul Ilie”, a mai adăugat Vasilică Militaru.

De cealaltă parte, reprezentanții Patriarhiei Române susțin că nu vor lua în serios plângerea.

„Acest domn care nu este nici teolog autentic și nici preot, este un inginer care se recomandă că a studiat teologia, se ceartă cu Sfânta Scriptură, se ceartă cu Biblia și cu cărțile din Vechiul Testament, cu profeții biblici, pe care îi acuză la incitare la violență. (..) Îl acuză pe Patriarhul Daniel și pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române că fac trimitere, din când în când, ca orice teolog creștin, la cărțile din Vechiul Testament și la exemplele din Biblie, pe care le consideră nepotrivite și pline de mesaje violente. Acesta spune că inclusiv în manualele de religie s-ar fi strecurat uneori asemenea texte. Dumnealui are o problemă de înțelegere a realității și nu poate discuta despre Sfânta Scriptură care este cartea fundamentală atât pentru catolicism, cât și pentru tot creștinismul universal. Eu nu iau în serios o asemenea plângere și nici un judecător evident nu va da curs unei plângeri care îi privește pe profeții Vechiului Testament”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

Totodată, Bănescu mai precizează că plângerea depusă de Militaru este „o aberație și o tulburare de percepeție a realității Cărții”.

„Este o aberație, este pur și simplu o tulburare de percepere a realității acestei Cărți (n.r. – Biblia). Nimeni din istoria creștinismului nu s-a simțit lezat de mesajul cărții Sfintei Scripturi. Dacă cineva e lezat, poate să nu le citească. Nu e obligatoriu să citim aceste cărți. (…) Biserica Ortodoxă Română nu va face absolut nimic. Nu luăm în considerare o asemenea plângere”, a mai adăugat Vasile Bănescu.

Plângerea penală a fost depusă în data de 13 septembrie la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

„În fapt, susnumiții (n.r. – Patriarhul Daniel, membrii Sfântului Sinod BOR) au promovat și promovează public texte care incită la ură religioasă, au propagat verbal și în scris idei și concepții rasiste și xenofobe precum ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unei rase și inferioritatea altora, incitarea la xenofobie”, se arată în plângerea depusă la Parchet.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Prințesa de Wales a intrat în istoria Casei Regale Britanice. Ce titlu regal a primit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom