11 PASARELE pentru pietoni vor fi construite în București. Doar prima va costa 1,6 MILIOANE de euro. Unde vor fi amplasate

11 PASARELE pentru pietoni vor fi construite în București. Doar prima va costa 1,6 MILIOANE de euro. Unde vor fi amplasate
Publicat: 29/08/2018, 22:25
Actualizat: 26/03/2019, 04:03

„Au fost identificate în București 9 zone cu circulație rutieră intensă în care vor fi construite 11 pasarele, care vor determina simplificarea circulației pietonale și a bicicliștilor. Accesul este prevăzut și pentru persoanele cu dizabilități prin rampe sau lifturi. Contractul pentru Studiul de fezabilitate pentru cele 11 pasarele a fost semnat între Administrația Străzilor și Compania Municipală Dezvoltare Durabilă în data de 03.08.2018. Valoarea totală a contractului este de 125.000 euro”, transmit reprezentanții PMB.

Potrivit sursei citate, primul studiu a fost deja livrat pentru Pasarela de la Fântâna Miorița, pe Șoseaua București – Ploiești, la pasajul de cale ferată.

„Pasajul este prevăzut să aibă lungimea de 140 m și lățimea de 3 m, iar înălțimea gabarit să fie de 6,78 m. Valoarea totală a investiției rezultată din studiu se ridică la 1,6 milioane euro”, mai spun reprezentanții PMB.

Alte trei pasarele se vor construi la stația de metrou Aurel Vlaicu, în direcțiile: Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bucuresti și Prefectură, Viitorul Spital Metropolitan, Calea Floreasca, la Mall Promenada.

Potrivit PMB, celelalte pasarele vor fi construie în zone precum: Calea Griviței – RATB Carpați: între strada Dorna și strada Soveja; Șos. Alexandriei – Ieșire București-Bragadiru: în zona penitenciarului Rahova; Str. Liviu Rebreanu: la Mall Park Lake; Bd. Iuliu Maniu: la hypermaket Cora; Calea Văcărești – la intersecția cu strada Pridvorului: amplasamentul propus este la baza rampelor de acces ale pasajului Mihai Bravu, în imediata vecinătate a accesului la stația de metrou Mihai Bravu; Șoseaua Mihai Bravu nr. 30: Amplasamentul propus este la ieșirea din pasajul Bucur Obor înspre b-dul Ferdinand I; Bd. Doamna Ghica – str. Dimitrie Grozdea.

Foto: captură Youtube

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Un milionar român, ajutat de un mic obiect. I-a purtat noroc la făcut mulți bani
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un...