„O să plătești scump, frumoasă cu chip de zână”. Scrisorile unui deținut ÎNDRĂGOSTIT de psihologul închisorii: Am să-ți omor familia

„O să plătești scump, frumoasă cu chip de zână. Scrisorile unui deținut ÎNDRĂGOSTIT de psihologul închisorii: Am să-ți omor familia
Publicat: 24/03/2019, 10:19

Pentru faptele sale, bărbatul a primit o nouă pedeapsă de la Judecătoria Aiud, 3 ani și 7 luni cu executare, pentru ultraj și influențarea declarațiilor, condamnare împotriva căreia a făcut recurs, iar judecarea dosarului va începe în 23 martie, la Curtea de Apel Alba Iulia.

În timp ce era încarcerat, pe o perioadă de 7 ani, în Penitenciarul Miecurea Ciuc, Kalusi Robert, în vârstă de 35 de ani, din Sovata, recidivist condamnat de mai multe ori, a declarat (formal, după cum au considerat judecătorii), tendințe de suicid și violență cu alți deținuți având, însă, drept scop să se afle în prezența psihologului închisorii, de care se îndrăgostise. La una dintre ședințele de consiliere, deținutul chiar i-a dat femeii câteva foi pe care și-a mărturisit, în scris, sentimentele.

Psihologul și-a anunțat superiorii, moment în care bărbatul i-a făcut o plângere penală pentru abuz în serviciu și divulgarea secretului profesional, iar procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc au deschis o anchetă, preluată ulterior, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, care au clasat dosarul.

Potrivit judecătorilor, în cadrul acestei anchete, bărbatului i s-a permis să studieze dosarul în care avea calitate de parte vătămată și în care se afla declarația psihologului despre situația creată, declarație ce conținea toate datele personale și astfel i-a aflat femeii adresa de domiciliu. Eliberat între timp din Penitenciarul Miercurea Ciuc, bărbatul a ajuns din nou la închisoare, de această dată la cea din Aiud, pentru a executa un rest de pedeapsă, iar de aici i-a trimis victimei sale scrisorile de amenințare.

Potrivit sentinței penale de la Judecătoria Aiud prin care bărbatul a fost condamnat pentru ultraj, s-a reținut că cele trei scrisori „conțin multiple și diverse amenințări grave a persoanei vătămate și a familiei acesteia ce vizează integritatea corporală, viața și bunurile acestora, în legătură cu atribuțiile exercitate de persoana vătămată, cu declarația dată de aceasta în calitate de martor, dar și pentru a o determina să nu denunțe fapta de amenințare prin scrisori”.

În documentul citat sunt exemplificate și câteva expresii din cele trei scrisori, relevante pentru acuzațiile care i s-au adus condamnatului:

„Tu ai făcut sau ai declarat în dosar multe bazaconii și ai adus multe replici infirme, fă cumva și reparăți greșala”, „vei da socoteală pentru mizeria asta ce-ai provocat-o”, „să-ți regreți ziua în care mama ta ți-a dat glas și viață”, „să-ți arăt ce pot sau poate vrei ca niște amici din (…) să se deplaseze la adresa (…) vrei să ai o moarte lentă” , „nu încerca să te duci la poliție să mă denunți altfel se va abate peste tine cel mai cumplit coșmar”, „deplasează-te la Organul de Poliție și retrageți din declarație tot ce ai afirmat negativ despre mine și că mai făcut obsedat într-o declarație”, „familia ta sau iubitul va fi momeala perfectă pentru un accident pe trecerea pietonului sau va da cineva foc la apartamentul de pe (…) și va lua și mașina voastră foc și tot ce aveți. Sper că nu depui plângere altfel mori încet”, sunt câteva rânduri din prima scrisoare trimisă de bărbatul condamnat, la data de 11 septembrie 2017, din Aiud.

După numai două zile, acesta a expediat o nouă scrisoare, fiind și mai agresiv în exprimare: „Ai grijă că nu se știe în acest mandat când voi veni la adresa asta”, „te voi hărțui toată viața”, „să plătești scump frumoasă cu chip de zână nu te las până nu te distrug până te văd îngenuncheată și îți plângi de mila ta și de soarta ta”, „ am rezolvat printr-o persoană care te cunoaște să te aștepte în fața scării cu un recipient plin cu acid de baterie și îți va distruge acel chip de zână și îți va arunca direct pe față și vei fi distrusă”, etc.

A treia scrisoare a fost trimisă, potrivit judecătorilor, după ce bărbatul a luat la cunoștință despre calitatea sa de suspect în dosarul de ultraj și a realizat că femeia nu se lasă intimidată și sesizează organele judiciare: „Te voi găsi și îți nenorocesc familia vă dau foc la domiciliu, am să-ți torturez pe părinții tăi pe doamna (…) o trimit în lumea viselor. Am să-ți omor familia”, „tu ai fost ținta de la început, tu ai fost aleasa, la tine am ținut cel mai mult iar tu mai răsplătit în rău”, a scris bărbatul în data de 29 ianuarie 2018.

La unul dintre termenele de judecată, inculpatul a recunoscut vina, însă în sentința judecătorilor se menționează că „în cursul urmăririi penale a avut inițial o conduită nesinceră, negând orice legătură a sa cu scrisorile de amenințare pe care le-a pus pe seama altor persoane, fiind necesară efectuarea unei expertize grafoscopice în vederea identificării autorului scrierii, fapt ce a dus, în final, la recunoașterea săvârșirii faptelor”.

Pentru fiecare dintre infracțiunile comise, respectiv ultraj, influențarea declarațiilor, răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, magistrații de la Judecătoria Aiud au aplicat pedepsele prevăzute de lege, rezultând, după contopire o condamnare la 2 ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an 7 luni și 10 zile (1/3 din restul pedepselor pentru care a fost eliberat înainte de termen) inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 ani 7 luni și 10 zile.

Sentința nu este definitivă și a fost contestată de inculpat, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
De ce Gică Popescu a refuzat să îi cumpere fiicei sale, Maria, o mașina scumpă:...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte