PÂINE din MALȚ pentru centrele de plasament. Proiectul CARITABIL al unor producători de BERE artizanală din Timișoara

Publicat: 08/02/2019, 12:54

Reprezentanții unei firme înființate recent, care produce bere artizanală, au decis să nu arunce malțul rămas, ci să-l folosească apelând la o metodă inedită. Astfel, din malțul rămas în urma procesului tehnologic de realizare al berii artizanale, au fost produse o mie de pâini.

Ei au organizat, vineri, o acțiune caritabilă, iar pâinile au fost oferite trecătorilor care s-au aflat în centrul Timișoarei, dar și unor centre de plasament și cămine pentru bătrâni din județul Timiș. Înainte de a începe acțiunea, mai multe persoane, în special bătrâni, s-au așezat la coadă în fața standului unde era împărțită pâinea.

Potrivit reprezentanților firmei producătoare de bere artizanală, pâinea din malț este mai gustoasă decât produsele clasice, nu are glucide și are un aport mare de fibre.

„Nouă ne rămâne malț când producem berea și ne-am gândit că o putem valorifica făcând pâine din ea și să o dăm oamenilor care au nevoie de ea. Pâinea este și foarte gustoasă și credem că așa putem face și o faptă bună. De două luni de zile producem bere artizanală, din malț, hamei și drojdie și am observat că rămâne o cantitate destul de mare de malț. La finalul unei ture de bere, putem să facem cu malțul rămas o mie, chiar două mii de pâini. În Occident se fabrică pâine din malț”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, Mihai Pegulescu, administratorul firmei care produce bere artizanală.

În viitor, urmează să fie organizate și alte astfel de acțiuni caritabile, la Timișoara.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200%...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Singurul oraș mare din România fără probleme de trafic. Cum e posibil
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri