Primarul A MURIT, viceprimarul nu a fost ales din neînțelegeri POLITICE, și secretarul are dosar PENAL. Comuna din Vrancea condusă de AGENTUL AGRICOL

Primarul A MURIT, viceprimarul nu a fost ales din neînțelegeri POLITICE, și secretarul are dosar PENAL. Comuna din Vrancea condusă de AGENTUL AGRICOL
Publicat: 06/12/2018, 14:07

Blocajul din comuna Bordești, județul Vrancea, a început în urmă cu câteva săptămâni, când primarul a murit. În mod normal, înlocuitorul acestuia trebuia să fie viceprimarul, dar acesta nu a fost ales în Consiliul Local din cauza disputelor dintre reprezentanții majorității PSD-ALDE-UNPR.

Nici următoarea variantă de înlocuire a primarului, respectiv cu secretarul comunei, nu a putut fi o soluție, deoarece acesta este implicat într-un dosar penal și a fost suspendat din funcție.

Astfel, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a decis să-l numească temporar în fruntea comunei pe agentul agricol, însă vidul de putere nu a fost rezolvat, în condițiile în care acesta refuză să semneze documente oficiale.

Surse din rândul administrației locale spun că situația poate fi deblocată prin desemnarea unui viceprimar, ceea ce înseamnă că reprezentanții majorității trebuie să ajungă la un punct de vedere comun.

Disputa pentru funcția de viceprimar se dă între doi membri PSD, fiul fostului primar și un membru al partidului, care a căzut în dizgrația filialei locale.

„Componența politică a Consiliului Local Bordești este următoarea: 5 consilieri PSD, 3 consilieri PNL, 2 consilieri UNPR, 1 consilier ALDE. Încă de la constituirea Consiliului Local Bordești, în urma alegerilor din iunie 2016, au existat tensiuni și neînțelegeri și nu a fost ales viceprimar nici până în prezent. Însă, cât timp Gheorghe Tătaru a condus primăria, situația a fost sub control”, scrieVrancea 24.

Primarul Gheorge Tătaru a murit pe 21 noiembrie. El a condus comuna timp de mai multe mandate:între anii 2000-2004, 2004-2008, 2012-2016, 2016 până în prezent.

Dacă nu se va ajunge la un compromis politic, singura soluție ar fi organizarea de alegeri anticipate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică