Motivare CAB: Există o îndoială asupra legalității decretului de prelungire a mandatului lui Ciucă

Motivare CAB: Există o îndoială asupra legalității decretului de prelungire a mandatului lui Ciucă
Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă / Sursa: Mediafax
Publicat: 14/03/2019, 13:28
Actualizat: 25/03/2019, 20:28

„Pentru admiterea cererii de suspendare trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare cu cererea de revocare întemeiată pe art. 7 din Legea nr. 554/2004; existența unor cazuri bine justificate; prevenirea unei pagube iminente”, se arată în motivarea magistraților Curții de Apel București.

Potrivit documentului, prima condiție este îndeplinită deoarece reclamantul, adică Ministerul Apărării, a solicitat, înaintea introducerii cererii de suspendare, revocarea Decretului nr. 1331/2018.

„Cazurile bine justificate sunt ,,împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.” Aceste împrejurări trebuie să rezulte în urma unei examinări sumare a cauzei, examinarea în urma căreia trebuie să existe o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Curtea apreciază că există o îndoială serioasă asupra legalității Decretului nr. 1331/2018, deoarece nu au fost respectate condițiile prevăzute de art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006″, mai arată judecătorii.

De asemenea, magistrații mai arată că decretul semnat de Iohannis privind prelungirea mandatului lui Ciucă a fost emis fără a avea la bază propunerea ministrului Apărării.

„Curtea apreciază că încălcarea legii cu ocazia prelungirii mandatului de Stat Major al Apărării creează o perturbare previzibilă gravă a funcționării Armatei, în condițiile în care, pe de o parte, Șeful este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, iar, pe de altă parte, mandatul șef de Stat Major al Apărării este deținut în mod nelegal de o persoană, care va exercita nelegal atribuțiile legale recunoscute acestei funcții, luând cunoștință, printre altele, de informații clasificate secret de stat sau secret de ,serviciu”, mai spun magistrații.

Curtea de Apel București a decis, în 31 ianuarie, să suspende decretul președintelui Iohannis prin care a prelungit mandatul comandantului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Armatei. La scurt timp după decizia instanței, MApN a anunțat că pe funcția de locțiitor al șefului SMAp a fost împuternicit generalul-locotenent Laurian Anastasof.

MApN a contestat, la Curtea de Apel București, decretul prin care a fost prelungit mandatul de șef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministerul a cerut suspendarea și anularea decretului.

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca șef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în ședința CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcție. Ulterior, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Apărării, Gabriel Leș, au acuzat că șeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția