Modul ingenios prin care o femeie a reușit să îl identifice pe cel care a făcut o groapă de gunoi pe marginea drumului: „Autoritățile s-au purtat exemplar” – FOTO

Modul ingenios prin care o femeie a reușit să îl identifice pe cel care a făcut o groapă de gunoi pe marginea drumului: „Autoritățile s-au purtat exemplar - FOTO
Publicat: 17/05/2019, 17:38

Femeia din Cluj-Napoca a fost îngrozită de gunoaiele apărute peste noapte la marginea unui drum și, știind ce efecte negative pot avea acestea atât asupra oamenilor, cât și a animalelor, prin pătrunderea toxinelor în pânza freatică, s-a hotărât să găsească singură vinovatul și să facă tot ce îi stă în putință pentru a fi pedepsit conform legii.

Femeia a găsit metoda ingenioasă de a identifica codurile de bare ale produselor, găsite pe ambalajele aruncate. De asemenea, a fotografiat și ambalajele și a trimis pozele producătorului.

Prin intermediul codurilor de bare, femeia a reușit să identifice montatorii și distribuitorul tuturor produselor. Însă a fost întâmpinată cu un refuz, probabil din cauza legii de protecție a datelor.

Totuși, clujeanca a mers mai departe făcând plângere la Poliția Locală și la Garda de Mediu, iar cu ajutorul lor a fost descoperit numele celui care a cumpărat produsele.

Datorită hotărârii de care a dat dovadă și a ambiției de a găsi „făptașul”, clujeanca a reușit să facă ceea ce și-a propus: pedepsirea vinovatului.

Se pare că acesta a fost amendat și obligat să ducă gunoaiele într-un loc special amenajat, totul petrecându-se sub supravegherea Poliției.

În finalul postării, femeia îi încurajează pe cei care îi citesc mesajul să apeleze la autorități atunci când întâmpină situații asemănătoare și să nu își facă dreptate singuri sau să ajungă la conflicte.

Foto: Pixabay

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican