Ministerul Sănătății anunță: Rezidențiatul, în linie dreaptă. Numărul posturilor a fost suplimentat cu 558

Ministerul Sănătății anunță: Rezidențiatul, în linie dreaptă. Numărul posturilor a fost suplimentat cu 558
Publicat: 14/11/2019, 13:58

„Organizarea concursului de Rezidențiat a intrat în linie dreaptă. (…) La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări. Cu 5 zile înainte de finalizarea înscrierilor și-au depus dosarele de participare un număr de 4733 de candidați, conform datelor centralizate de la direcțiile de sanătatre publică, cifra fiind în dinamică”, se arată într-un comunicat al Ministeruluui Sănătății.

Anul acesta sunt scoase la concurs 4.710 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire. Sunt 3.960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie și 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie ( MApN, Ministerul Justiției și MAI).

Pentru această sesiune, Ministerul Sănătății a suplimentat cu 558 numărul posturilor și locuri pe domeniul medicină, față de numărul de absolvenți.

„Echipa ministerului face eforturi pentru a nu exista disfuncționalități în procesul de organizare și pentru ca toți candidații să beneficieze de condițiile optime de înscriere și desfășurare a concursului. Am cerut ca acest concurs să se desfășoare în spiritul corectitudinii și al transparenței, principiile acestei guvernări. Niciun absolvent care reușește să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, nu va rămâne pe dinafară. Vom găsi soluții pentru acești tineri. Trăim într-o țară în care resursa umană este deficitară. Le urez tinerilor colegi medici mult succes și spor la învâțat”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.

Înscrierea candidaților a început în data de 7 noiembrie și se va finaliza în 19 noiembrie 2019.

În premieră, Ministerul Sănătății a prelungit programul de înscriere la direcțiile de sănătate publică în zilele de sâmbătă, între orele 09.00 și 14.00, anunță instituția.

Transmiterea listelor cu candidații înscriși de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București la Ministerul Sănătății se va face până cel târziu 22 noiembrie 2019.

„Ministerul Sănătății a prevăzut ca centralizarea listelor și repartizarea candidaților pe centre universitare să se realizeze cel târziu în data de 25 noiembrie 2019, iar afișarea pe site-ul rezidențiat.ms.ro a listelor cu candidații admiși în concurs, pe centre universitare și domenii să fie făcută în 27 noiembrie 2019.

Sesizarea de către candidați a eventualelor erori de redactare se va face până cel târziu 29 noiembrie 2019, iar în 5 decembrie se va afișa pe site-ul rezidențiat.ms.ro și pe site-urile facultăților de medicină și farmacie repartizarea candidaților pe săli în funcție de domeniul pentru care s-au înscris”, se arată într-un comunicat de presă.

În perioada 17-19 decembrie 2019 se va face alegerea posturilor/locurilor de candidați în funcție de punctajul obținut.

Între 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenți vor semna contractele individuale de muncă cu unitățile sanitare, iar între 14-16 ianuarie se va face repartiția pe clinici de pregătire.

Încadrarea în unitățile medicale ca rezidenți este prevăzută în 1 februarie 2020, se maic arată în sursa citată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Un mare post din România moare. Se închide, sute de angajați rămân pe drumuri
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Scandinavia s-ar fi „născut” din Groenlanda, indică un nou studiu geologic