Ministerul Justiției a RETRAS cererea de extrădare emisă pe numele lui Ghiță. Tudorel Toader: A dispărut temeiul juridic

Ministerul Justiției a RETRAS cererea de extrădare emisă pe numele lui Ghiță. Tudorel Toader: A dispărut temeiul juridic
Publicat: 21/03/2019, 17:43
Actualizat: 25/03/2019, 21:04

„În condițiile în care instanța de judecată a anulat mandatul de arestare, a dispărut și temeiul juridic pentru cererea de extrădare”, a precizat, pentru MEDIAFAX, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Decizia vine după ce Curtea de Apel Ploiești a admis, la începutul lunii martie, contestația depusă de fostul deputat Sebastian Ghiță și a dispus revocarea arestării preventive în lipsă în dosarul privind contractele de prestare de servicii IT.

Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.

Acesta a fost ultimul dosar în care era dispusă arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiță.

„Am solicitat revocarea mandatului de arestare pentru că avocații mei au reușit să obțină noi probe și noi dovezi că acest ultim dosar în care mai am mandat de arestare s-a bazat pe probe falsificate. Am dovada clară că procurorii de la Ploiești, Onea și Negulescu, au presat și în acest dosar – cinci am avut – în fiecare dintre ele, tone, zeci de declarații au fost obținute prin falsuri sau prin folosirea unor martori care să dea declarații sub presiune”, a declarat Sebastian Ghiță la acel moment.

În prezent, Ghiță se află în Serbia.

Decizia de arestare preventivă în lipsă fusese luată în 15 martie 2017 de Tribunalului Prahova și devenise definitivă prin încheierea din 3 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar...
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Ce spunea Vali Vijelie despre posibilitatea de a-și înșela soția: „Ochii văd, inima cere!”. Dezvăluirile...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Când cresc salariile în România! Breaking news
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom