METEO: Vremea se RĂCEȘTE de săptămâna viitoare cu temperaturi cuprinse între 13 și 21 de grade

METEO: Vremea se RĂCEȘTE de săptămâna viitoare cu  temperaturi cuprinse între 13 și 21 de grade
Publicat: 21/10/2018, 23:06

„În următoarele zile așteptăm anumite modificări ale vremii mai ales prin prisma faptului că se răcește la mijlocul săptămânii și vom avea temperaturi spre cele normale sau ușor mai scăzute. De miercuri se răcește vremea, apar și ploile care vor cuprinde toată țara, nu vor fi importante calitativ. Miercuri și joi vântul va sufla tare în cea mai mare parte a țării. În zona montană vor fi precipitații mixte, la început, iar predominant sub formă de ninsoare, dar nu vor fi cantități mari”, a declarat, pentru Mediafax, Meda Andrei, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Săptămâna viitoare, temperaturile vor fi cuprinse între 13 și 21 de grade, joi fiind cea mai friguroasă zi.

„Începutul săptămânii ne aduce modificări mari în valorile termice. Luni și marți vom avea temperaturi maxime cuprinse între 13 și 21 de grade. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în Sudul țării. Noaptea vom avea între 3 și 10 grade, cu valori mai scăzute în Estul Transilvaniei. Miercuri și joi temperaturile se vor încadra între 8 și 14 grade, joi fiind cele mai scăzute. Apoi de vineri vremea se ameliorează ușor, cresc temperaturile, iar precipitațiile vor fi mai puține”, a mai spus meteorologul.

În Capitală este așteptată vreme frumoasă cu maxime de 20 de grade.

„În Capitală începem săptămâna cu temperaturi maxime de 20 de grade și cu minime de 5-6 grade, la fel și marți. Vremea va fi plăcută, iar vântul moderat. Miercuri temperatura scade la 16 grade. Joi, cea mai friguroasă zi din săptămână, vor fi temperaturi de 13 grade Celsius. (…) În weekend va fi o vreme mai caldă decât în mod normal”, a spus reprezentantul ANM.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
EXCLUSIV! Cum se simte acum fiul lui Kamara? Leon face progrese notabile: ”Este un mic...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice