Mămică AMENDATĂ de poliție, după ce a fost reclamată de vecini că-i plânge COPILUL BOLNAV și face ZGOMOT

Mămică AMENDATĂ de poliție, după ce a fost reclamată de vecini că-i plânge COPILUL BOLNAV și face ZGOMOT
Publicat: 29/09/2018, 17:14
Actualizat: 25/03/2019, 21:41

Femeia spune că a încercat să le explice agenților că cel mic a avut dureri în timpul nopții și nu l-a putut liniști, însă aceștia nu au vrut să o asculte.

„Copilul meu plângea pentru că avea niște bubițe, făcuse niște afte în gură, s-a trezit la 2 noaptea urlând că îl doare gurița. M-am trezit cu poliția la ușă că de ce plânge copilul. Mi-au dat amendă 500 de lei. Nu au înțeles că este un copil mic că, dacă înțelegeau, îmi dădeau un avertisment măcar pentru că e prima dată când vin la ușă la mine, nu au fost de mai multe ori. Nu am făcut scandal, nu bem, suntem o familie liniștită, doar că copilul nostru într-adevăr e un copil de doi ani”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ana Maria Barbu.

Agenții i-ar fi reproșat însă că deranjează ordinea publică, motivând că au primit reclamații de la vecini.

„Le-am explicat că este un copil și nu au înțeles mi-a zis că este ora 3 dimineața și nu înțelege nimeni lucrul ăsta. Dacă fac o contestație, nu o să mă înțeleagă nimeni pentru că este 3 dimineața. O să contest amenda. Asta s-a întâmplat. Au fost prea stresați de doamna de jos care face la orice reclamație. Și domnii care au fost înainte aici tot așa le-au făcut de au plecat oamenii la curte și tot așa”, a mai spus femeia.

Reprezentanții Poliției Ilfov spun însă că polițiștii trimiși să intervină au stat 10 minute la ușă fără să li se răspundă, timp în care au auzit multă gălăgie din respectivul apartament, respectiv copilul făcea zgomot cu jucăriile pe gresie, mașina de spălat și televizorul erau pornite și se vorbea foarte tare.

„Deoarece familia a fost avertizată verbal și în alte dăți, cu privire la faptul că deranjează liniștea publică, polițiștii au sancționat-o pe mama copilului cu amendă contraventionala”, arată Poliția Ilfov.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Președintele Klaus Iohannis se pensionează! Câți bani va primi liderul țării după 42 de ani...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Câți dintre români cred că România are o problemă cu tutunul?