Lucrări de deszăpezire pe Transfăgărășan. Cu trei săptămâni înainte de deschidere, zăpada are șapte metri – VIDEO

Publicat: 11/06/2019, 18:34

Drumarii încearcă să deszăpezească Transfăgărășanul, cu trei săptămâni înainte de deschidere zăpada măsurând 6 – 7 metri lângă peretele stâncos. Reprezentanții Direcției de Drumuri trag un semnal de alarmă: deoarece se lucrează la baza stratului de zăpadă, este pericol de avalanșe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Robert Elekes, drumarii încearcă să elibereze, marți, o bandă, astfel încât să poată lucra în zonă cu mai multe utilaje.

„Mai avem foarte multe de făcut. Zăpada pe lângă perete are și 6-7 metri înălțime. Noi acum lucrăm la eliberarea unei benzi pentru a permite accesul utilajelor, care să curețe. E doar o bandă. Acestea sunt niște lucrări de pregătire, apoi urmează să vedem cât de afectat este carosabilul sub zăpadă, va trebui să vedem dacă sunt stânci care stau să cadă, mai urmează lucrări de siguranță rutieră, parapete, indicatoare. Toamna se adună toate indicatoarele, acum trebuie remontate, poate e nevoie de plombare. Zăpada este doar primul pas”, a spus Elekes.

Potrivit acestuia, în zona unde lucrează freza, zăpada are între 1 – 1,5 metri, dar înălțimea crește lângă perete până la aproximativ 7 metri.

Astfel, potrivit reprezentantului DRPD Brașov, din cauza faptului că lucrările au loc la baza stratului de zăpadă, crește pericolul producerii avalanșelor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”