Kovesi, FAVORITĂ pentru funcția de procuror-șef la Parchetul European. Băsescu: FOARTE BINE, dacă va fi un român acolo!

Kovesi, FAVORITĂ pentru funcția de procuror-șef la Parchetul European. Băsescu: FOARTE BINE, dacă va fi un român acolo!
Publicat: 04/02/2019, 22:13

„În conformitate cu Articolul 14(2) al Regulamentului Consiliului UE 2017/1939 privind implementarea planului de intensificare a cooperării în cazul Biroului Parchetului Public European, grupul de selecție a lucrat intens în ultimele săptămâni. Grupul de selecție transmite Parlamentului European și Consiliului UE lista scurtă, în conformitate cu Articolul 14(3) al Regulamentului (UE) 2017/1939 și al regulilor VI(1) și VII(1) ale grupului de selecție, cu următoare ordine a preferințelor:

1. Laura Codruța Kovesi (România)

2. Jean-Francois Bohnert (Franța)

3. Andres Ritter (Germania).

Calificările și experiența acestor candidați au fost catalogate a fi cele mai înalte pentru postul de procuror-șef european, ținând cont de criteriile stabilite în Articolul 14(2) al Regulamentului Consiliului (UE) 2017/1939 și în anunțul pentru acest post, publicat pe 18 decembrie 2018, ținând cont de caracterul special al funcției pentru care au aplicat candidații”, se arată pe documentul făcut public luni de Sebastian Lăzăroiu, pe Facebook.

Fostul consilier prezidențial a și comentat: „Îmi recunosc ignoranța, nu știu exact cu ce se va ocupa, în general, Procurorul European, dar dacă ia funcția Kovesi, sigur se va ocupa de PSD. Ce coșmar, Tudorele! O să-l preferați pe ăla cu prăbușirea în gol sau cu monstrul verde care zdrobește degețele…”.

Grupul de selecție a luat decizia în cursul sesiunii din 1 februarie 2019, pe baza unui vot, conform regulamentului grupului de selecție.

Traian Băsescu a declarat, referitor la faptul că Laura Codruța Kovesi se află pe lista scurtă pentru șefia Parchetului European, că e posibil ca marele câștig să fie că Laura Kovesi va lucra cu procurori acolo care să îi spună „nu merge așa cu declarații contrafăcute, martori mincinoși”.

„Eu aș lăsa lucrurile așa cum sunt. Să nu credeți că la Bruxelles, la cei care selectează viitorul procuror, nu se știe tot despre cei trei candidați de pe lista scurtă. În mod cert, se cunosc foarte bine. Cel puțin din presă, din informații, se cunosc foarte bine. Nu cred că o scrisoare a ministrului Justiției este de natură să genereze atingere obiectivului. Tudorel ar trebui să se ocupe de altceva decât să trimită scrisori, pentru că ar fi o notă proastă pentru România. Mai bine s-ar ocupă despre faptul că sunt aproape 4 ani de când avem sute de articole neconstituționale în Codul penal,” a sugerat Băsescu, la TVR.

„Eu am văzut în Polonia, când actuala majoritate a protestat și a fost împotriva desemnării lui Tusk în funcția de președinte al Consiliului European. A fost o atmosferă extraordinar de urâtă împoriva Poloniei. Oamenii politici de la Bruxelles nu au înțeles. Eu zic că lucrurile trebuie lăsate așa cum le va stabili Comisia de evaluare a celui care urmează să dețină funcția de procuror general european.

Știți care ar fi marele nostru câștig? S-ar putea ca doamna Kovesi să lucreze acolo cu niște procurori și să-i spună – nu merge așa, cu declarații contrafăcute, martori mincinoși, cum se face la dumneavoastră în țară,” a mai adăugat fostul președinte, care e convins că cei din Comisia de evaluare cunosc atât trecutul fostei șefe a DNA, cât și date despre abuzurile din țara noastră.

„E prima dată când se validează această funcție la nivel european. Dar dacă va fi un român acolo, foarte bine! Există șansa că un român să ocupe o funcție la un nivel atât de important, lasă-l frate acolo!

Parchetul European (EPPO) va fi un parchet european independent responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE și a complicilor acestora.

Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului (1) privind EPPO a intrat în vigoare la 20 noiembrie 2017. În conformitate cu articolul 120 din respectivul regulament, EPPO își va începe activitatea în urma unei decizii a Comisiei, odată ce acesta va fi înființat, dar nu mai devreme de 3 ani de la data intrării în vigoare a Regulamentului privind EPPO.

Biroul Parchetului Public European ar urma să își înceapă activitatea până la sfârșitul anului 2020.

Ministerul Justiției urmează să desemneze trei candidați, în numele României, pentru a fi numiți de către Consiliul UE în funcția de procuror european, în subordinea viitorului procuror-șef. Selecția la nivelul ministerului nu a fost încă demarată.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
Un oraș vrea ca ziua să se mărească. Se cer 26 de ore, în loc...
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete