Kovesi se plânge în Parlamentul European de presiunile din spațiul public. „Depășesc limitele unor critici acceptabile”

Kovesi se plânge în Parlamentul European de presiunile din spațiul public. „Depășesc limitele unor critici acceptabile
Publicat: 17/10/2017, 16:58

Kovesi a fost prezentă, marți, în Parlamentul European, pentru a participa la Conferința cu tema „Lecții de învățat din România: schimb de bune practici între autoritățile anticorupție din România și Ucraina”.

„Presiunile exercitate în spațiul public depășesc uneori limitele unor critici acceptabile într-o societate democratică, mai ales în condițiile în care ele au venit din partea unor condamnați sau inculpați care dețin sau au deținut funcții importante în stat. Dosarele aflate în lucru, însă, ne arată că nu am prins toți corupții. Rezultatele noastre demonstrează că există vulnerabilități majore care pun în pericol buna funcționare a societății. Corupția are efecte dramatice și se manifestă prin aceleași acțiuni repetitive. În lipsa unor măsuri clare de prevenire și control, tipologia faptelor investigate și mecanismele care au permis săvârșirea faptelor se repetă”, a spus procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Laura Codruța Kovesi a subliniat că pedepsirea funcționarilor corupți nu este suficientă pentru eradicarea fenomenului, ci trebuie identificate și înlăturate riscurile și vulnerabilitățile care conduc la comiterea faptelor de corupție.

„Acțiunile noastre pot avea efect durabil doar dacă sunt dublate de acțiunile preventive desfășurate de celelalte instituții și autorități ale statului, de mediul educațional și cel de afaceri. Astăzi dezbaterea referitoare la corupție este omniprezentă în România, iar nivelul de așteptare și sprijinul ferm al cetățenilor creează cadrul optim pentru o schimbare de esență a societății, care să vizeze atât mentalități, cât și norme noi. (…) Contăm în acest efort pe sprijinul partenerilor noștri instituționali din România și privim cu încredere către instituțiile europene pentru a ne fi în continuare alături cu obiectivitate și deschidere, în beneficiul statului de drept și al cetățeanului român”, a spus sursa menționată.

Șefa DNA a subliniat că numărul dosarelor finalizate „cu succes” a crescut de la an la an, precum și importanța funcției persoanelor investigate.

„În 10 ani, numărul persoanelor trimise în judecată de DNA s-a triplat (în anul 2006 au fost trimiși în judecată 360 inculpați, iar în 2016 au fost trimiși în judecată 1271 inculpați). Numărul mare de persoane trimise în judecată nu înseamnă că fenomenul corupției ar fi în creștere. Aceste rezultate sunt dovada că, în ultimii ani, DNA investighează mai eficient faptele de corupție. Numărul persoanelor condamnate de instanțele de judecată în 2016 în dosarele DNA a crescut de peste cinci ori (în 2006 au fost 155 persoane condamnate, iar în 2017 au fost 870 persoane condamnate). Din 2006 până în prezent DNA a dispus trimiterea în judecată a 99 de demnitari: 1 prim ministru, 1 fost prim ministru, 2 vice prim miniștri, 20 miniștri și foști miniștri, 1 europarlamentar, 53 deputați și 19 senatori”, a făcut un bilanț în fața persoanelor prezente, procurorul șef al parchetului.

Kovesi a mai spus că au existat încercări repetate de a limita eficiența investigațiilor, prin inițiative de modificare a legislației anticorupție, prin restrângerea instrumentelor folosite de procurori sau prin refuzul de a ridica imunitatea politicienilor acuzați de infracțiuni de corupție.

„Stabilitatea legislativă și instituțională este vitală pentru a fi eficienți. Întregul sistem de justiție s-a confruntat cu atacuri incredibile, pornind de la dezinformări calomnioase până la angajarea unor firme specializate în acțiuni de intimidare. Respectăm libertatea de opinie, dar considerăm că nu trebuie neglijat fenomenul informațiilor false, care schimbă percepția unor realități și poate afecta grav credibilitatea și încrederea, inclusiv în sistemul de Justiție”, a conchis Kovesi.

Referitor la dosarele instrumentate de DNA, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni, la CSM, la finalul audierilor inspectorilor judiciari care au controlat DNA, că are o nelămurire legată de faptul că un dosar din 2004 a fost „rezolvat” prin conexare în 2017, motiv pentru care „e ceva în neregulă”.

„În ultimii 10 ani, s-au făcut 136 de controale, eu știu asta. Dar sunt punctuale. O evaluare de fond nu s-a făcut din 2007. Concluzia mea e că, cel puțin la cinci ani, un astfel de control termatic de fond ar trebui făcut la un parchet. Voi trece în proectul de legi ale justiției. E nefiresc ca, în 10 ani, alții să fie controlați de 10 ori și alții niciodată. (…) Am o nedumerire. Să ai dosar penal din 2004 și să nu fie rezolvat decât prin conexare în 2017. Termenul rezonabil, celeritatea, lipsa unei proceduri penale selective sunt excluse. Se prescrie din 2005 de atâtea ori. E ceva în neregulă acolo”, a spus Toader.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
VIDEO Un consilier PNL a uitat să închidă camera în timpul unei ședințe pe Zoom...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Apple ar urma să lanseze noi iPad-uri, după un an de pauză
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Scandinavia s-ar fi „născut” din Groenlanda, indică un nou studiu geologic