Județul Galați, SUFOCAT de GUNOAIE. Oamenii SE REVOLTĂ și vor să aducă DEȘEURILE în fața primăriilor. Cum s-a ajuns la această situație HALUCINANTĂ

Județul Galați, SUFOCAT de GUNOAIE. Oamenii SE REVOLTĂ și vor să aducă DEȘEURILE în fața primăriilor. Cum s-a ajuns la această situație HALUCINANTĂ
Publicat: 06/09/2018, 20:58

„Mi-au fost refuzate mașinile la groapa de gunoi Galați timp de două luni, pe motiv că au mai găsit și alt tip de gunoi, cum ar fi gunoi de grajd. Luni ne-au trimis o adresă că s-a stricat acea mașinărie la groapa de gunoi. Au fost certuri mari cu oamenii pentru că le-am lăsat tomberoanele jos, le-am luat doar plasticul, restul gunoiului, frunzele și ce mai aveau ei acolo, le-am lăsat pe jos. Bineînțeles că s-au revoltat, vin în fața Primăriei. Într-un final am scos-o la capăt, și-au amenajat niște platforme în curte unde au depozitat gunoiul. Este o problemă foarte gravă la nivelul județului Galați. Nu e nimic bun, totul merge înspre rău. Noi suntem în 2018 și nu avem o groapă modernă la Galați. Nu știu ce au făcut politicienii noștri începând de la vârf în jos, cu președinții de consilii județene, aleșii județeni, consiliieri municipali. Au dormit, părerea mea”, a declarat primarul comunei Barcea, Constantin Zamfir pentru Mediafax.

Au vrut să aducă gunoiul neridicat în fața Primăriei.

Deși riscă amenzi de la Garda de Mediu, primăriile au încercat să colecteze doar gunoaiele care nu pot fi incendiate, acestea fiind temporar depozitate în spații improvizate. Unii primari spun că în comunele pe care le conduc oamenii s-au revoltat și au vrut să aducă gunoiul neridicat în fața Primăriei.

Groapa de la Tirighina, situată la periferia orașului Galați, este unica din județ și, în mod normal, acolo depun gunoiul orașul Galați și patru comune limitrofe, dar din luna iunie, la rampa Tirighina au sosit și deșeurile din restul județului. Din cauza problemelor cu groapa de gunoi, în ultimele săptămâni, angajații primăriilor nu au mai ridicat decât o parte din resturile localnicilor, numeroși gălățeni fiind nevoiți să-și incendieze resturile.

„Hârtiile, cartoanele, le strâng aici în butoi și le dau foc. După aia strâng cenușa de aici. Nu avem ce face, dacă nu le-aș da foc, aș umple trei tomberoane pe lună”, a explicat un localnic din comuna gălățeană Barcea.

În altă comună din Galați, primarul a făcut calcule și a realizat că prin creșterea cheltuielilor cu transportul gunoiului în alt județ se va ajunge la majorarea taxelor locale.

Până la Roșiești cu o mașină de gunoi faci două ore dus, poate și mai bine

„Este o măsură care nu ne avantajează deoarece distanța este foarte mare. Ni s-a spus de aici, de la Galați că li s-a defectat un utilaj. Păi sacrificăm un județ întreg pentru un utilaj? Nu ar fi mai ușor să reparăm un utilaj ? De exemplu, la Liești, trebuie să depozitez pe undeva gunoiul, trebuie să îmi mai dea Garda de Mediu vreo amendă pentru că nu sunt autorizat ca să am depozit. Și nu mă pot duce în fiecare zi cu câte o mașină. Asta înseamnă costuri mult mai mari. Plus că noi suntem în a doua parte a anului, avem o anumită taxă pentru salubrizare. Ce fac acum, mă apuc să măresc taxa? Că vă dați seamă că este iar o problemă financiară. Până la Roșiești cu o mașină de gunoi faci două ore dus, poate și mai bine, cu tot cu descărcat. O zi de muncă pierde un șofer numai pentru trasnportul și descărcatul gunoiului. Parcă suntem blestemați”, s-a plâns primarul comunei Liești, Iulian Boț.

Reprezentanții Consiliului Județean Galați spun că altă soluție nu există și că în următoarele zile vor semna contractul cu societatea care administrează rampa de gunoi din Vaslui.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Un mare post din România moare. Se închide, sute de angajați rămân pe drumuri
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Scandinavia s-ar fi „născut” din Groenlanda, indică un nou studiu geologic